Alo 112? Sunteți tot Hunedoara? Închideți, vreau la Gorj…

0
3677

În toți anii de jurnalism, am ales să nu povestesc despre experiențele profesionale, considerând că toate  fac parte din ”riscurile meseriei”. M-am răzgândit și o să demarez un set de articole despre fața nevăzută a acestei meserii.

Era într-o seară de vineri

Nu am o memorie dumnezeiască a anilor, zilelor, datelor. Așadar nu mai știu exact în ce an eram, sigur după 2011.  Primesc o informație că se fură cărbune de la Preparația Coroiești, parte componentă a Complexului Energetic Hunedoara. Era pe mandatul managerial al lui Nicolae Drăgoi și președinte de Consiliul de Administrație, Dana Barbu.

Statul român, victima sigură a afacerilor cu cărbune. Modelul Drăgoi – LCC Reșița scos din uz de investigațiile jurnalistice

O iau pe colega mea, Mihaela Mihai, și plecăm să ne convingem la fața locului. Seară spre noapte, undeva în jurul orei 21. Ajungem la fața locului și parcăm, oarecum ostentativ, lângă poarta unității. Era cunoscută mașină. Cred că era dată în consemn, ”atenție când apare, să fim anunțați”. Imediat suntem interpelate de agenții de pază. Întrebăm dacă exsită reclamații, dacă există indicii de furt. Răspunsul este ferm, categoric, ”NU”. Știam că ”se fură organizat, coordonat, sub atenta supraveghere a factorilor de decizie, dar nu chiar așa”. Sau, na, mai cu perdea.

Stăm, așteptăm. Nici nu știam ce așteptam. Din locul în care eram nu aveam vizibilitate deloc. Informația indica furt direct cu camioanele, tirurile. Asta presupunea de la sine o complicitate a câtorva factori -cheie. Cel puțin a celor de la poarta instituției.

După câteva minute, cobor din mașină și întreb la poartă dacă mai există o altă intrare în incinta unității. Am simțit disconfortul, deranjul, complicitatea pe fața și ”aricirea angajatului”. Primisem un prim răspuns al confirmării informației. Un al doilea răspuns categoric NU.

Inspectorii Antifraudă verifică activitatea LCC de la Preparația Coroiești

Eram conștiente că nu ne puteam strecura în interior. Întoarcem și decidem să căutăm o ”cale neortodoxă” de a nu proba informația. Repet, noapte, perimetru deloc prietenos, nu aveam niciun sprijin și riscul era cât casa. Nu știam exact până unde sunt implicațiile.

Rulând noi cu mașina de mai mult stăteam, observăm de la marginea drumului, de pe panta care duce spre poarta Preparației  – pentru cunoscătorii zonei – cum niște utilaje încărcau nestingherite două tiruri. O, găsisem. Era ”găina cu puii de aur”. Coboară Mihaela cu camera video și filmează procedura de încărcare, preț de câteva minute și din unghiuri diferite. Ca să avem un tablou cât mai complet. Între timp apelez la ”cunoscători” ca să primesc toate datele necesare explicării cazului.

Activități ilegale ascunse sub aparența de legalitate

La Preparația Coroiești se desfășurau două tipuri de activități, spălarea și prepararea cărbunelui scos de la minele din Valea Jiului, înainte de trimiterea lui în termocentrale. Transportul acestui cărbune se făcea strict pe calea ferată.

Și o activitate privată de scoatere a cărbunelui din decantoarele preparației. Activitatea desfășurată de firma LCC Reșița, controlată de Cătălin Vrânceanu. Persoană influentă în toate mediile.  Cărbunele scos din acele decantoare nu avea ce căuta pe perimetrul Preparației, locul de derulare al activității private fiind în spatele unității. Fără vizibilitate din zona ]n care eram noi. Deci nu era justificată încărcarea cărbunelui în tiruri.

Așadar, cu probele filmate ale furtului, ne retragem într-o zonă cu vizibilitate pentru a observa și continuarea. Înaintam bine spre noapte.

Poliția sau telefonul cu fir întrerupt

Cea mai proastă idee pe care am avut-o (ne aflam într-o zi de vineri) a fost să anunțăm poliția. Și sunăm la comandantul de la Vulcan. Răspunde omul, muzică în jur. Era în afara programului de lucru. Știam asta, dar cazul nouă ni se părea demn pentru a-l fi deranjat pe omul statului. Se fura, se fura, dar aveam dovada că se făcea organizat, cu tirul. Cu tiruri.

GMC: Directorii CEH au contribuit  la prejudicierea societății

Omul-comandant ne transmite că va trimite un echipaj. Așteptăm. Noi așteptam de fapt tirurile, mai mult decât polițiștii. În paralel sunăm și la Deva, să anunțăm că am chemat polițiștii din Vulcan. Și acolo era tot vineri, nu știu de ce ne-am gândit noi că e zi lucrătoare. Dar măcar Deva a solicitat Vulcanului să intervină. A solicitat, nu a cerut imperativ. Așa ni s-a comunicat.

După mai bine de 40 de minute, reluăm telefoanele în aceeași ordine. Vulcan. Deva. De la sediul poliției până la locul indicat făceai maxim 5 minute. Tirurile nu plecaseră și dacă plecau nu mai aveau proba. La insistențele noastre obrznice vine o mașină cu polițiști. Patru la număr. Toți în același autoturism.

Urmărim firul problemei. Coboară oamenii, se îndreaptă spre poartă, intră în instituție și ajung în zona tirurilor. Și acest pasaj filmat de la înălțimea drumului. Observăm cum discutau. Nu îmi mai amintesc cu fidelitate, dar nu mai mult de 10 minute. Mă ducea mintea spre un fir al discuției după logica în care se mișcau în perimetrul cu pricina, dar am refuzat să fiu atât de pesimistă și de rea și încă le oferean circumstanțe că-i obligă haina statului. Da` de unde… Termină oamenii de ”raportat” reclamantul, adică pe mine, se urcă în mașină și pleacă.

Show-ul era unul cunoscut, pentru noi era WOW

Sincer, m-am uitat la Mihaela, Mihaela la mine și nu am scos un cuvânt. Am sunat la Deva să aflu rezultatul. Din acel moment a început show-ul. Ieșea câte un personaj ciudat din curtea instituției, ne localiza și punea mâna pe telefon și transmitea informații. Pe un fond de ”asta-i Mafia”, trebuie să fim mai vigilente decât prevede legea, ne retragem din zona cu vizibilitate ca să le acordăm timp și spațiu de mișcare.

Am pornit motorul și am plecat în direcția Petroșani, după ce mai stătusem vreo 60 de minute să ne calculăm pasul următor. Ne era clar că poliția nu are niciun interes să deslușească această cauză.

Am mers încet, ca să aprofundăm bine subiectul și să ne decim pasul următor. Era cam miezul nopții și nu știam exact cine ne sunt adversarii. Sau îi știam, dar doar pe cei la vedere.

Liniștea gândurilor ne-a fost întreruptă de un fâșâit ”fulgerător”. Cele două tiruri au zburat pe lângă noi. Unul în spatele altuia. Direcția Defileul Jiului. Erau înmatriculate în județul Mehedinți.  Am luat numerele, aveau numere consecutive. Ne-am uitat una la alta ca două tâmpe. Eșuaserăm. Jurnalistic aveam știrea. Practic, ei își desăvârșiseră operațiunea. De ce? De la Deva ni se spusese că erau de la firma privată și duc cărbunele la  Mintia. Știam că e fals. Aveam toate datele, pe care vi le-am enumerat mai sus, dar ce folos. Erau ei mulți contra noastră. Pentru a câta oară. M-a pufnit la propriu plânsul. Nu mi se întâmplă des. Era o reacție a neputinței. Mi-am pierdut noaptea, ei tot au furat, și m-au și expus găștii care acționa.

Și dacă…

Într-o fracțiune de secundă, am întors mașina, eram deja în centrul Petroșaniului, și am apăsat pe accelerație. Mihaela a apucat scurt să spună: Unde mergem?

Pe Defileu, după ei, am răspuns aproape fără să mișc buzele. Sun la 112 și mergem în spatele lor până îi oprește poliția în Sadu, Gorj. Măcar să-i oprească ăia.

Apelez 112. Mă prezint cu datele mele și încep să turui. Eram deja la intrarea în defileu. Mă trezesc brusc că sunt pe teritoriul Hunedoarei și-mi pierd timpul degeaba. Poliția din Hunedoara mă trădase. Întrerup firul poveștii și întreb sec. ”Sunteți Hundeoara?”. Răspunsul a fost unul afirmativ. Fără să stau pe gânduri, am articulat. ”Închideți-mă. Vreau cu Gorjul”.

”Stați, stați”!, se aude o voce…

”Nu stau deloc”, am îngânat. ”Voi m-ați convins. De câteva ore ați avut nevoie ca să-mi trântiți cazul.”

Am închis eu.

Rulam în continuare în noapte spre Gorj. Eram hotărâtă să ajung în acea noapte la Bumbești Jiu- Sadu.

Sun din nou 112, aproape de Polatiște ca să fiu sigură că intru pe frecvența Gorjului. Ajung la operatorul din Gorj. După rutina obositoare, predare de la unul la altul, reluare a firului poveștii până înțelege fiecare ce vrei. Dacă e noapte e și iritant că na, e noapte pentru toți….

Reușesc să înlesnesc un dialog cu un domn de la poliția din Sadu. Un inspector parcă. Îi dau detalii cuprinzătoare. Ce culoare are capul tractor al fiecărui tir, ce numere de înmatriculare, în ce ordine au intrat pe defileu – de parcă nu se puteau depăși în trafic – de unde vin, ce au sub prelată, ce culoare are prelata. Am turuit ca orice om care este mânat înainte în luptă de dorința de a învinge neputința de a birui sistemul surd, orb și infracțional.

Neputința care dă fiori

În timp ce eu turuiam, în fața ochilor observ cele două tiruri care au oprit brusc, nu în parcare, ci pur și simplu.

Acela a fost momentul în care un fior rece m-a trecut pe șira sinării. Noaptea, trecut de 1, defileul groazei fără pic de ajutor. Semnal slab. Nu știa nimeni unde suntem. Prima idee care mi-a trecut prin cap e că tiriștii au apăratură de interceptare – haha! – și că au auzit tot ce am transmis.

Știi ce înseamnă să te apuce frica fricilor? Vă spun eu. Nu am stat pe gânduri, am întors în mijlocul drumului cu mai puține mișcări decât mi-am imaginat și i-am spus Mihaelei: ”Ascultă: Ai dracului să fie cu județul lor. Ne aruncă ăștia în Jiu și copiii noștri nu vor ști nici unde să ne caute”.  Nu puteam respira bine și nici nu am cuvinte să descriu exact tabloul întâmplărilor.

Am ieșit de pe Defileu, alergând mașina și urmărind în permanență oglinda retrovizoare. Repet. Nu știam exact cu cine ne luptăm. Simțeam cum îmi tremură picioarele. Dar tremura și mâhnirea în mine. Știam că cei care puteau să evite toată această poveste au avut o durere în cot.

Final fără final

Am dus-o pe Mihaela acasă și mi-am continuat drumul spre casă epuizată psihic. Nu mă înțelegeam eu pe mine și nici cu mine. De ce trebuia să mă expun eu. Aveam știre? Aveam. Bun, dar mă frământa gândul de la care nu am putut face niciodată rabat. Și ce? Dacă nu există continuare, demersul jurnalistic e doar o etapă de wow. Asta trebuia eliminat din funcționarea acestui stat din perspectiva mea funcțională.

Nu am apucat să îmi îndepărtez prea mult gândurile că îmi sună telefonul. Un număr de Orange. Răspund. Deși era bine după 2 noaptea. Nu putea să mă sune nimeni la ora aceea să-mi spună ”te iubesc”.

Alo, 112 are telefon!

”Sunt inspector de la Poliția Bumbești. Dumneavoastră ați sunat la 112 și ați semnalat un transport suspect cu două tiruri”

”Da”, spun, cumva mândră că na, cineva a făcut ceva,

”Sunt în spatele tirurilor indicate de dumneavoastră și vreau să vă spun că informația e falsă. Tirurile sunt goale.”, îmi ”raportează” polițișstul mândru și el.

”Cum????,” articulez de trezesc jumătate din casă. ”Cum să fie goale? Eu am filmare când le încărcau. Ce înseamnă asta? Cam cum credeți că puteam imagina o asemenea poveste, cu numere clare, cu fapte, cu detalii?!” Și continuam să dau argumente care pentru orice minte lucrată și sănătoasă elimina vreun interes ascuns sau mincinos al meu. În zadar.

Polițistul continuă: ”nu știu ce aveți dumneavoastră, eu vă spun ce avem noi”.

Și insistă polițistul cu povestea lui. ”Unde sunteți, spuneați că sunteți în spatele tirurilor”.

”Da, așa am spus”, răspund dezarmată, ”dar m-am întors”. Ce să-i spun omului că am murit de frică? Că eram fără apărare. …

”Știți că vă pot amenda, nu?!”, continuă polițstul. ”Vă pot amenda pentru inducere în eroare a organelor”

Aoleu, i-auzi-l pe ăsta.  ”Inducere în eroare a organelor judiciare”.Numai atunci m-am trezit din coșmar. ”Pe bune, mă puteți amenda? Și eu ce vă pot face vouă celor care sunteți plătiți să apăreți avuția națională și mă predați pe mine muritor de rând în mâna infractorilor.?!”

Și am turuit preț de câteva minute, încheiând cu: ”Vă rog, amendați-mă.”

Sigur omul luase o pauză editorială, cred că și-a mutat telefonul puțin de lângă ureche,  că nu avea de unde să știe ce naiba de peripeții avusesem eu. Omul era în fața a două tiruri goale.

El avea dreptatea lui. Și eu pe-a mea. Nu mai rețin exact ce am mai bălmăjit pe acolo, cert este că dialogul nostru s-a prelungit. Nu știu ce au făcut tiriștii în acest timp. Cert este că polițistul a încheiat acceptând, telefonic, că am dreptate, că știe cum funcțioenază sistemul, cum polițiștii asigură libera trecere a unor astfel de rețele. Și știe și practica polițiștilor din Hunedoara (sâc!) Parcă am simțit un gust mai puțin amar, că am primit confirmarea că nu m-am desprins de realitate. Tuturor le convenea să spună ”e nebună. Bate câmpii. Nu pricepe fenomenul”.

Cărbune da, faptă nu…

M-am consolat în definitiv că au lăsat cărbunele în Hunedoara. De parcă era al meu. Îl furaseră de la mine din dormitor.  Asta așa ca victorie de etapă. Certificat de nebună nu am încă, deși șifonată profesional am fost deseori. Însă istoria evenimentelor mi-a cam dat dreptate. Iar arhiva profesională vorbește de la sine.

Nu am mai adormit toată noaptea. Trebuia să-mi dau seama de la momentul când tirurile au trecut pe lângă mine ”ca un fulg” că le goliseră. Nu am anticipat în totalitate discuțai cu ”organul judiciar” de la Preparația Coroiești. Aproape că pot să bag mână în foc că pentru a-și justifica prezența acolo au spus: ”Nebuna aia a insistat și am venit să vedem ce și cum. Stați liniștiți, știm că voi faceți totul legal”. Asta este doar în imaginația mea, concluzionând după firul istoric al evenimentelor infracționale derulate în această preparație. Cu girul conducerii CEH.

Am dedus apoi cum au stat lucrurile: ca să salveze cât era de salvat, au golit tirurile și au plecat în Mehedinți fără cărbune. Făcusem prea multă gălăgie în acea noapte.

Nu am rezolvat problema, dar le-am încurcat puțin planurile. Cu ce cost? O să vi le spun pe toate în fiecare episod profesional pe care o să îl scriu.

Am sunat-o pe Mihaela, chiar dacă era prea dimineață ca să-i spun ce culoare are Mafia.

Apoi, m-am întors de două ori în pat și m-am ridicat. Dormisem destul. Era timpul să încep o nouă zi. Mi-am reluat activitatea pentru că se făcuse ora 7 a zilei următoare. O alta în care, în aceeași linie, am trăit alte experiențe profesionale asumate.

Stați pe gddhd.ro. O să vi le povestesc pe toate. Numai pentru a ști că Dracul nu e doar Negru…. Poate fi și Roz-Bombon.

foto arhivă