SMURD-ul care a zburat ”din a doua”. Adolescent transferat la un spital din Timișoara.

0
973

Decolare cu întârziere nedorită. Medicii de la Spitalul din Vulcan au solicitat ajutorul unui elicopter SMURD pentru transferarea unui adolescent la Timișoara. Elicopterul a aterizat, joi, pe stadionul din localitatea din vestul Văii Jiului. Locul în care a suferit și o defecțiune ”electronică”. A fost ținut la sol până la remedierea situației. Adolescentul a fost transferat la spitalul de copii din Timișoara.

Cu SMURD, din a doua

Un adolescent de 17 ani din localitatea hunedoreană Vulcan a fost transferat, joi, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Turcanu din Timișoara.

Copilul, al cărui diagnostic i-a determinat pe medicii specialiști locali să solicite o evaluare la nivel de clinică, a fost internat la Vulcan până joi.

Potrivit surselor medicale, investigațiile amănunțite efectuate în unitatea medicală au evidențiat nevoia unei intervenții superioare din punct de vedere medical, astfel încât situația copilului să nu fie pusă în pericol.

Băiatul fusese diagnosticat cu o serie de afecțiuni la nivel pulmonar și cardiac – pericardită lichidiană, atelectazie pulmonară lob mijlociu pulmonar drept, adenopatie mediastinală și pleurazie stângă minimă.

Pacientul a așteptat o perioadă ”la firul ierbii” ca defecțiunile apărute la partea electronică a elicopterului SMURD să permită decolarea.

”Nu știm ce s-a întâmplat. Nu poate zbura, nu primește acceptul. Are ceva defect. Un senzor ceva”, au spus surse autorizte despre incidentul petrecut pe stadionul din Vulcan.

După un timp, zborul a fost permis și copilul a fost transferat la Timișoara.

Ulterior, joi seara, același elicopter a transferat și un nou-născut de la Deva la același spital din Timșoara. De această dată nu au existat probleme la decolare.

Ramona Roșulescu