Fisuri în asfaltul de pe ”autostrada muzeu„

0
202
Foto: Adevărul

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, anunța săptămâna trecută că lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva va fi deschis la finele lunii septembrie. Acum, reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere spun că va fi imposibil acest lucru. Pe „autostrada muzeu” finalizată dar nerecepționată ar fi apărut fisuri în asfaltul pe care mașinile nu au apucat să ruleze.

Reparații făcute de o altă firmă

Purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbăneacu, a declarat că reparațiile pe autostrada Deva-Lugoj, lotul trei, vor fi făcute de o altă firmă.

„La ce probleme sunt, probabil o să apelam la terţi. Adică vom face licitaţie şi va fi desemnată o firmă. Dar mai întâi trebuie făcută o expertiză, ca să ştim exact cât de grave sunt problemele. Oricum, este clar că nu se mai poate deschide până la sfârşitul lui septembrie”, a spus Şerbănescu, citat de MEDIAFAX.

Oficialii CNAIR spun că în asfaltul de pe lotul 3 au apărut fisuri, în zona Holdea.

„E o crăpătură care porneşte din asfalt, pe terasament şi se duce până jos, în drumul tehnologic. Se poate întâmpla ce s-a întâmplat în 2017, cu prăbuşirea unei bucăţi de terasament. Adică se poate separa, practic, o bucată de autostradă, cu terasament cu tot. Acum nu a căzut atât de repede ca atunci, pentru că are bitum pe ea şi mai are nişte betoane, nişte şanţuri de beton, care încă o ţin. Când vor fi trepidaţii sau va începe să plouă, sau chiar din propria greutate, poate cădea”, a declarat Alin Şerbănescu, pentru adevarul.ro.

CNAIR a executat la finele săptămânii trecute garanţia constructorului. Executarea a avut loc înainte ca tribunalul să suspende executarea.  73 de milioane de lei reprezintă penalizările facturate de CNAIR constructorului spaniol pentru neremedierea deficiențelor și  întârzierile din contract. Garanția de bună execuție a contractului este de 58 de milioane de lei.

Lotul 3 al autostrăzii Deva-Lugoj are o  lungime de 21,1 kilometri. La finele lunii august Ministerul Transporturilor a decis rezilierea contractului cu constructorul spaniol. Asta pentru că pe acest lot de autostradă ar fi fost identificate  60 de neconformităţi, printre care cedări de terasament sau fisuri longitudinale şi transversale