Alpiniștii disăpăruți în Retezat, găsiți de un polițist ce se afla în timpul liber. Întrebarea ”cine sunteți” și răspunsul ”ne-am pierdut prin Retezat” au elucidat dispariția alpiniștilor craioveni

0
6299

Un polițist din Hațeg care și-a dus tatăl la o locație din zona Barajului Gura Apelor, este cel care i-a identificat pe cei doi alpiniști craioveni dispăruți în Retezat din cursul zilei de sâmbătă.

Mircea Iovăneasa, agent de ordine publică la Poliția Hațeg, a declarat, luni, pentru GDD, că în timp ce își ducea tatăl în zona Barajului Gura Apelor din Retezat a văzut, pe drumul forestier, două persoane.

Am plecat de la cabana SGA Deva și i-am găsit pe drum. I-am întrebat ”cine sunteți?” și mi-au răspuns ”păi ne-am pierdut prin Retezat””, a declarat, luni, pentru Gazeta de Dimineață, Mircea Iovăneasa, polițistul din Hațeg.

Acesta i-a luat pe cei doi craioveni în mașină pentru a-i coborî în Hațeg, și le-a oferit și ceva de mâncare. Pe drum, alpiniștii i-au povestit polițistului experiența din ultimele două zile.

Au povestit că au plecat de la cabana Gențiana și au ajuns în Vărful Bucura II. Acolo s-au pierdut, pentru că era viscol foarte mare, ceață, zăpadă foarte mare. În loc să coboare, au mers în partea cealaltă, spre Lăpușnicul Mare. Au spus că nu au dormit deloc, au mers într-una pentru că dacă ațipeau era pericolos, riscau să nu se mai trezească din cauza frigului. Eu cred că dacă erau alte persoane și nu alpiniști învățați cu muntele, nu-i mai găseam în viață”, a mai precizat polițistul pentru GDD. Arătau bine din punct de vedere psihic după atâtea zile, dar fizic se vedea că sunt extenuaţi. 

Conform sursei citate, cei doi alpiniști au avut la ei o busolă cu ajutorul căreia s-au orientat. La un moment dat au dat de un pârâu al cărui curs l-au urmat în jos, și astfel au ajuns la drum.

Cei doi alpiniști au mai precizat că și-au dat seama că sunt căutați, dar nu au avut cum să anunțe. Aceștia ar fi încercat să ia legătura cu 112 de pe vârful Bucura, dar nu au avut semnal.

De la Hațeg, cei doi craioveni au fost preluați de niște prieteni și au plecat spre casă.

În vârstă de 35 de ani, agentul principal de poliţie Mircea Iovăneasă îşi desfăşoară activitatea în cadrul Biroului Ordine Publică Haţeg, fiind angajat în structurile M.A.I. din anul 2005.

Peste 50 de jandarmi montani și salvamontiști au participat la acțiunea de căutare a celor doi turiști în condiții meteorologice dificile, caracterizate de vânt puternic, precipitații sub formă de ninsoare și temperaturi scăzute.

Mihaela MIHAI