Valea Jiului, beneficiară de asistență în cadrul Platformei Regiunilor Carbonifere  în tranziție

0
665

Aplicația pentru programul START – susținută de toate primăriile din Valea Jiului – a fost selectată pentru a beneficia de asistență tehnică din partea Secretariatului Platformei Regiuni Miniere în Tranziție ce activează în cadrul Comisiei Europene. Proiectele identificate vor fi înglobate într-o strategie de dezvoltare a Văii Jiului  și vor putea beneficia de finanțare europeană în cadrul exercițiului financiar 2021-2027.

Primarii trebuie să gândească integrat

Valea Jiului, zona sudică a județului Hunedoara, o regiune formată din municipiile Petroșani, Vulcan, Lupeni și orașele Petrila, Aninoasa și Uricani poate trece mai ușor peste închiderea mineritului. Cu bani europeni.Face parte din cele 6 regiuni carbonifere care vor beneficia de finanțare. Până în aprilie anul viitor planul de lucru trebuie finalizat.

”Din informațiile pe care le avem sunt regiuni care vor primi asistență tehnică gratuită din cele 41 care există în Europa, unde mai există cărbune și energie pe cărbune. Aplicația noastră a fost câștigătoare și săptămâna viitoare urmează să fim prezenți la Bruxelles, unde se vor stabili pașii pentru ceea ce urmează să se întâmple. Prin această asistență tehnică vor fi identificate 25 de proiecte ce vor fi incluse în strategia de dezvoltare a Văii Jiului aflată în lucru la Ministerul Fondurilor Europene”, a declarat primarul Tiberiu Iacob-Ridzi.

 Strategia pentru Valea Jiului este pregătită pentru exercițiul financiar 2021-2027.

”Este un alt pas important pentru o gândire integrată pentru dezvoltarea Văii Jiului”, susține primarul orașului Petrila, Vasile Jurca.

”Ne organizăm într-un ADI. Avem idei care trebuie integrate într-o strategie comună. Vă dau un exemplu, pe turism vom încerca să avem un proiect integrat, Parâng, Straja, Pasul Vâlcan, Poarta de intrare în masivul Retezat de la Uricani. Considerăm că am putea avea un succes mai mare”, afirmă Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.

”Ne dorim proiecte pentru întreaga Vale a Jiului, ne dorim proiecte pentru toți locuitorii. Trebuie să gândim unitar, pentru că, uitați-vă, lucrurile încep să meargă mult mai bine. Mă bucur că am primit această consultanță gratuită din partea CE. Ne-am mișcat și foarte repede, am reușit să depunem documentele cât de repede s-a putut și vom semna pracic acest parteneriat. Ne dorim să atragem cât mai mulți bani pentru Valea Jiului, pentru că, cu resursele noastre, nu reușim să facem mare lucru”, este de părere Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

”Proiectele care au fost propuse vor fi analizate de către această comisie specializată. Va supraveghea permanent tot ceea ce vom face în Valea Jiului, ca toate proiectele pe care le vom aborda să treacă și să fie finanțate”, a completat Gheorghe Ile, primarul din Vulcan.

O singură primărie

Tranziția de la zona carboniferă și acceptarea Văii Jiului în platforma înființată la nivelul Comisiei Europene impune însă ca pe viitor aici să se realizeze o unificare administrativă. Care impune însă un referendum

”Poate ne gândim și la o administrație unică în Valea Jiului. Dacă tot sunt aici colegii primari îi și provoc la o discuție în acest sens. Consider că doar împreună, doar uniți, putem să dezvoltăm Valea Jiului”, a spus primarul Petrilei, Vasile Jurca.

Conform primarului municipiului Petroșani, la acest moment legislația este una greoaie. Ar trebui ca fiecare primărie să facă un referendum în acest sens. Edilul confirmă că o unificare administrativă este singura soluție.

”Unul dintre obiectivele acestei consultanțe este înființarea acestui ADI și atunci avem și personalitate juridică. Pasul firesc va fi acela al unei singure administrații în Valea Jiului”, spune Ridzi.

Primarii din Valea Jiului susțin că au identificat deja domeniile pe care vor să se axeze. Vorbesc despre transformarea sistemului energetic și tehnologii alternative, turism, agrement și sport; infrastructură publică urbană, mobilitate și conectivitate, angajare și forță de muncă. Primii bani ar urma să ajungă în Valea Jiului abia prin 2022.