Stațiune montană fără curent

0
437

O stațiune montană din județul Hunedoara a rămas fără curent încă din cursul dimineții de marți. Zăpada grea a rupt arbori care au căzut peste liniile de alimentare cu energie electrică.

Râușorul, fără curent electric

Zăpada grea căzută în ultimele ore în zona montană a lăsat stațiunea montană Râușor fără curent electric. Cu tot cu proprietarii de cabane, la Râușor sunt circa 40 de persoane. Nici accesul pe drum nu este ușor, acesta fiind acoperit cu zăpadă. Salvamontiștii hunedoreni au folosit drujbe pentru a tăia arborii căzuți peste rețeaua de electricitate. Acum așteaptă remedierea avariei.

”A nins încontinuu de aseară. Zăpada e foarte mare și foarte grea, foarte udă. La Râușor, unde avem noi baza, deocamdată este fără de energie. Sunt ceva turiști acolo, nu știu când o să vină curentul. Noi am degajat linia de alimentare cu energie electrică de copacii căzuți și crengile care stau aplecate pe linii. Am degajat și parte din drum. Acum așteptăm”, a declarat Ovidiu Bodean, directorul Serviciului Public Județean Salvamont Hunedoara.

Dacă energia electrică nu revine rapid, salvamontiștii spun că vor aduna toate persoanele care sunt în Râușor într-o singură cabană.

”Încercăm să îi grupăm pe toți turiștii într-o cabană care are totuși mai multe resurse de alimentare adică un generator mai performant care să poată să meargă ziua noaptea, dacă nu să plece fiecare la casele lor după ce se va degaja drumul de zăpadă. E o zăpadă foarte mare și nu au ajuns mașinile”, a mai spus șeful Salvamont Hunedoara.

Șeful salvamont Hunedoara spune că există un pericol foarte mare de avalanșă în zona alpină.