Spălați de fapte prin focul de la IPJ. Politicieni cu dosare la Securitate decid în administrație

0
583
foto: Orizont Rosu

Nu li s-a atribuit calitatea de colaborator/lucrător al Securității. Există însă rămășițe, deși focul de la IPJ ar fi trebuit să purifice totul. Acum sunt politicieni. Unii în administrația locală, alții în cea județeană. Nu trebuie uitați nici cei ce decid soarta noastră din Palatul Parlamentului.

Operațiunea focul

În urma Revoluției din 1989 mai multe dosare ale celor ce s-au aflat în contact cu Securitatea s-au făcut scrum. Au rămas însă niște rămășițe. Niște procese verbale pentru „persoane de sprijin„ dar cu dosare distruse prin ardere.

Viceprimarul cu dosar de fond rețea

Iacob Mesaroș, viceprimarul PSD al municipiului Lupeni, este unul dintre cei ale căror dosare au luat foc în 1989.

În februarie anul curent, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a eliberat o adeverință. După ce l-a verificat pe viceprimarul municipiului Lupeni.

”Domnul Mesaroș Iacob Viorel figurează în dosarul fond rețea nr. R 156644 (cotă CNSAS), dosar ce conține procese verbale de constatare a distrugerii unor dosare din evidența Inspectoratului Județean Hunedoara, în contextul evenimentelor din decembrie 1989. Domnia sa este menționat într-un proces verbal (persoane de sprijin), la poziția 208, cu dosar distrus prin ardere”, se arată în adeverința CNSAS.

Același document informează că nu au fost identificate informații transmise Securității de viceprimarul din Lupeni.

„Nu există niciun fel de indicii cu privire la calitatea persoanei verificate de ofițer de Securitate, astfel încât nu poate fi reținută calitatea de lucrător al Securității”, mai informează documentul. Ca atare, lui Iacob Mesaroș nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al securității.

Consilier local la Petroșani cu același dosar ars

Florian Bican este consilier local PSD în cadrul legislativului de la Petroșani. Conform unei adeverințe CNSAS ce datează din iulie anul curent Florian Bican are dosarul fond rețea cu același număr ca și viceprimarul din Lupeni.

”Domia sa este menționat la poziția 593, cu dosar distrus prin ardere”, informează CNSAS.

Singura deosebire față de Mesaroș este că în dreptul lui Bican nu apare sintagma ”persoană de sprijin”.

Nici consilierului local de la Petroșani nu i-a fost atribuită calitatea de colaborator/lucrător al securității.

Lupu(l) de sprijin

Constantin Lupu, un alt consilier local al CL Petroșani, de data aceasta de la PNL, apare în același dosar de rețea 156644. Adeverința CNSAS în cazul lui datează din octombrie 2015.

”Domnia sa este menționat într-un proces-verbal în care se precizează că dosarele și fișele persoanelor de sprijin au fost distruse prin ardere”, arată adeverința CNSAS.

Și Constantin Lupu, cel care a condus ani de zile și INSEMEX Petroșani, a scăpat de eticheta ”colaborator/lucrărtor al Securității”. Verificările efectuate nu au adus indicii cu privire la calitatea de ofițer de Securitate a lui Constantin Lupu, iar CNSAS nu a putu nici să reință în sarcina lui nici calitatea de lucrător al Securității.

Simeria are și ea „dosarul ei”

Un consilier local  la Simeria, Valeriu Stoica, este coleg de dosar cu toți cei enumerați până acum.

Conform adeverinței din ianuarie anul curent, eliberată de CNSAS, Valeriu Stoica apare în dosarul fond rețea R 156644.

”Domnia sa este menționat într-un proces-verbal de constatare a distrugerii unor dosare din evidența Inspectoratului județean Hunedoara, în timpul evenimentelor din decembrie 1989. Domnia sa este menționat într-un proces-verbal (dosare personale și fișe ale persoanelor de srpijin), la poziția 63, cu dosar distrus prin ardere”, arată CNSAS.

Și în acest caz, alesul local nu a primit ”patalamaua” de lucrător/colaborator al Securității.

Primarul care și-a ”pârât” colegii

Comuna Vețel are un primar PSD. Ioan Hențiu ese titularul dosarul fond rețea nr. R 288398, perioada 1976-1978.

”Domnia sa fiind ”subinginer de construcții” a fost recrutat pe linie de contrainformații economice pentru supravegherea informativă a Trustului de Construcții Industriale Timișoara, Întreprinderea de Utilaje Ridicat și Transportat-Lugoj”. A semnat Angajament, preluând numele conspirativ de colaborator ”Petre Ion”, arată CNSAS.

Direcția de Specialitate a CNSAS afirmă că primarul din Vețel a furnizat Securității note informative prin care a făcut caraterizarea unor colegi de muncă.

”În legătură cu tov.teh. FI, salariat al TCIT șantierul 4 Lugoj, lot 2, relatez: În șantier se achită pot să spun în mod exemplar până acum de sarcinile ce-i revin. Puțin impulsiv și ca orice începător la început. /…/ Îl cunosc și în afara șantierului. Foarte bun prieten își ajută orice coleg la orice e solicitat. La serviciu poate puțină consultare cu alți colegi sau șefi nu ar strica. Nu are vicii sau manifestări ostile”, reiese din adeverința CNSAS.

Iar FI nu este singurul caracterizat de primarul din Vețel.

”În legătură cu angajatul RP al Șantierului 4, relatez. Din câte îl cunosc e meseriaș bun, își dă interesul pentru producție și răspunde la apelurile șantierului, rămânând totuși la angajatul liniștit pe care în primul rând îl interesează să treacă timpul și să aibă pentru ce-și lua salariul. Am lucrat puțin cu sus-numitul, nu-l cunosc îndeaproape, dar nu mi se pare un om cu manifestări deosebite, sau cel puțin nu are asemenea manifestări în cadrul șantierului”, mai reiese din adeverința CNSAS.

Apoi, Hențiu, revine la F.I.

”În legătură cu teh FI, angajat al TCI Timișoara, șantierul Lugoj, relatez: Este un om serios, își rezolvă atât cât poate singur sarcinile de serviciu, destul de priceput și ordonat. Nu creează probleme superiorilor el fiind din această cauză apreciat ca un bun tehnician al șantierului. /…/ În afara programului de șantier este un om cu suflet, un amic foarte bun, dar totuși retras pentru un burlac de 26 de ani. Îi cunosc și tatăl, dar nu într-o măsură ca să-l apreciez. La prima vedere pare un om la locul lui, fără probleme deosebite. În afara orelor de șantier ne vizităm reciproc. Întreține de asemenea relații amicale cu un dulgher al șantierului, CC. Nu cunosc alte aspecte mai deosebite din viața sus-numitului””, mai arată CNSAS.

Același document atestă că mai sunt patru note informative cu un conținut asemănător celor menționate și 5 note informative olografe care se referă la probleme tehnice și de funcționare a utilajelor în cadrul șantierului.

Nici primarul din Vețel nu a fost declarat lucrător/colaborator al Securității.

Parlamentarul pe care nici Securitatea nu s-a putut baza

Încă din 2013 există o adeverință CNSAS prin care se atestă că Laurențiu Nistor, deputat și președinte al PSD Hunedoara a fost în relații cu Securitatea.

Nistor este titularul dosarului fond rețea R 11152/Hunedoara. Președintele PSD Hunedoara a fost recrutat în perioada 1970-1971. Pentru „acoperirea informativă a barajului de la CTE Mintia”.

”Nu există un Angajament semnat, iar numele conspirativ atribuit a fost ”NISTORESCU LUCAN„”, arată CNSAS.

Laurențiu Nistor a fost scos din rețeaua informativă la 8 septembrie 1971.

”În colaborarea cu organele noastre nu a dat randamentul scontat, fiind lipsit de calităține necesare unui colaborator”, se arată în adeverința CNSAS.

Ca atare, nici Nistor nu a primit calitatea de lucrător/colaborator la Securității.

Lupașcu și Panțuru

Județul Hunedoara mai are doi politicieni cu dosare la Securitate. 
Cornel Remeriţă, fostul primar al municipiului Lupeni, a fost declarat colaborator al securităţii de către CNSAS. Acesta a avut numele Lupaşcu.

Cornel Resmeriţă ar fi fost recrutat “pe baza sentimentelor patriotice cu luare de angajament scris”, în calitate de colaborator, pe 13 octombrie 1976, pentru a furniza informaţii despre “starea de spirit necorespunzătoare în rândul militarilor (…), legăturile unor militari cu persoanele. Potrivit CNSAS Cornel Resmeriţă ar fi furnizat între anii 1976 şi 1977, “două note informative, una care se referă la păstrarea armamentului şi muniţiei, iar cea de-a doua se referă la activitatea şi comportarea unui militar”. De asemenea, Resmeriță ar fi furnizat informaţii despre un muncitor de la mina Lupeni, membru al cultului penticostal, despre militari, despre “persoane şi aspecte negative din subteran” şi despre “acţiunea Eterul”, care, potrivit CNSAS, se referă la persoane care ascultau ştirile transmise de posturile de radio străine, în special de postul Europa Liberă.

Mircea Ioan Moloţ, fost președinte al CJ Hunedoara, a avut, în tinereţe, colaborări cu Securitatea. Dezvăluirile despre trecutul communist al preşedintelui CJ au fost făcute de primarul municipiului Deva, Mircia Muntean. Asta după ce la începutul anilor 2000 Moloţ ar fi făcut raportări despre Mircia Muntean şi fostul prefect de Hunedoara Attila Dezsi. În documentele Securităţii Mircea Moloţ, preşedintele CJ Hunedoara, a fost sursa cu numele conspirativ „Panţuru Viorel”.
Moloţ a fost recrutat încă din timpul liceului, când dădea informaţii despre profesori şi despre colegii săi, iar primul document scris olograf de Mircea Ioan Moloţ este tocmai angajamentul de înrolare în vechea Securitate datat luna ianuarie 1974.
În dosarul lui Panţuru mai figurează şi o caracterizare a agentului din perioada efectuării stagiului militar. “În această perioadă el a desfăşurat o activitate informativă utilă semnalând la timp deficienţele din evidenţă, păstrarea şi paza documentelor secrete, armamentului, muniţiei şi substanţelor toxice de luptă. A informat despre comentariile ce se purtau cu privire la evenimentele politice interne şi externe, aspecte negative care influenţau starea de spirit şi capacitatea de luptă a unităţii”, se arată în caracterizarea lui Moloţ. Caracterizarea lui Panţuru a fost făcută de către ofiţerul de contrainformaţii Muntean Ioan.
Preşedintele CJ Hunedoara Mircea Ioan Moloţ a negat când au apărut primele documente că ar fi colaborat cu Securitatea, în schimb de atunci a încercat să-l înlăture din partid pe Mircia Muntean. A şi reuşit acest lucru.

Și fostul primar al orașului Petrila, Ilie Păducel, a ocupat, în perioada comunistă, o funcţie de răspundere în cadrul partidului. Astfel, în perioada 1981-1988, Păducel a fost Secretarul Comitetului de partid la E.M. Lonea. 

Păducel este acum consilier local PNL la Petrila.