O persoană a murit şi alta se află în stare de şoc pe şoselele hunedorene

0
710
foto: realitatea.net

O persoană a murit, duminică după-amiaza, într-un accident rutier petrecut în judeţul Hunedoara. O altă persoană se află în stare de şoc. Evenimentul rutier a avut loc în localitatea hunedoreană Leşnic. 

Moarte cumplită. Imagine de coşmar în Hunedoara

Un motociclist şi-a pierdut viaţa, duminică, în localitatea hunedoreană Leşnic. Moartea a fost una tragică, violentă.

Bărbatul de 62 de ani, aflat pe un motor, și-a pierdut viața după ce motocicleta pe care o conducea ar fi fost acroșată de o mașină.

Medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Conform medicului Călin Dumitrescu, de la Serviciul Județean de Ambulanță Hunedoara, motociclistul prezenta un traumatism cranian grav. Leziunile suferite  au fost incompatibile cu viața.

Un alt conducător de motor, în șoc

Echipele de salvare au dus la spital, un alt motociclist. Este vorba despre o femeie de 48 de ani. Aceasta a văzut teribila scenă și a intrat în șoc. Echipele de prim-ajutor ajunse la fața locului au convins-o să meargă la spital, pentru a sta o perioadă sub supraveghere medicală.

Femeia nu a suferit nicio leziune.

Coliziune motocicletă-autoturism

Polițiștii hunedoreni susțin că motociclistul a intrat în coliziune cu un autoturism.

”Un bărbat, din Bucuresti în timp ce conducea o motocicleta, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 79 de ani din municipiul Brașov. În urma impactului, motociclistul a decedat”, informează IPJ Hunedoara.

În autoturismul implicat în accident se aflau două minore și mama acestora care nu au suferit vătămări corporale.

Potrivit IPJ Hunedoara, traficul pe DN7 este blocat total.