Șef înjunghiat la locul de muncă

0
945

Un șef de secție de la fabrica de cablaje din Orăștie a fost înjunghiat, joi după-amiază, la locul de muncă. Autorul, unul dintre subordonați. O femeie. Victima a ajuns la spital, iar agresoarea la poliție.

Supărată pe șef l-a înjunghiat cu cuțitul

O femeie de 49 de ani a băgat cuțitul în șeful ei, de 38 de ani. Totul s-a întâmplat joi după-amiază la o fabrică de cablaje din Orăștie, în timpul programului de lucru.

”În această după-amiază, la ora 15:21, Poliția Municipiului Orăștie, a fost sesizată cu privire la faptul că o angajată a unei societăți economice, în vârstă de 49 de ani, în timp ce își desfășura activitatea la locul de muncă, pe fondul unor neînțelegeri cu privire la neîndeplinirea de către aceasta a unor sarcini de serviciu, l-a înjunghiat cu un cuțit pe șeful de secție a aceleiași societăți economice, un bărbat în vârstă de 38 de ani”, informează IPJ Hunedoara.

Victima a fost transportată la spital.

Conform medicilor, bărbatul a fost înjunghiat în abdomen. Mai exact în zona stomacului, imediat sub coaste, adică la nivelul rebordului costal stâng.

”Pe perioada transportului de la spitalul din Orăștie la UPU Deva, pacientul înjunghiat a fost stabil hemodinamic și respirator. Plaga înjunghiată nu sângera, pacientul era conștient și cooperant”, declară Călin Dumitrescu, medic în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara.

Dosar penal pentru tentativă de omor

Conform polițiștilor, femeia agresoare a ajuns la poliție pentru audieri. În cauză a fost deschis dosar penal pentru tentativă de omor.