Secretarul CJ Hunedoara, omniprezent în dosarele penale. Legile politice îl scapă întotdeauna pe ”omul legii”

0
212
foto adevarul

Acte cusute cu ață albă, în toate timpurile, în Consiliul Județean Hunedoara. Pixurile juridice ale administrației județene au dat întotdeauna ”semnătura de legalitate” fără acoperire legală. Interpretarea legii în spiritul ”directivelor politice sau intereselor de moment” au generat mari prejudicii dezvoltării reale și pe termen mediu și lung a județului Hunedoara. Poate la un moment dat cineva va avea curiozitatea să stabilească adevăratul prejudiciu cauzat hunedorenilor de această gestionare ”unilaterală” a județului Hunedoara

Dan Daniel, modelul secretarului de administrație județeană pentru care legea e ”material opțional”

A ”confirmat din nou”, cu sprijinul unei alte hărtii venite de la instituțiile de anchetă.

Condamnat de o instanță judecătorească pentru fapte de corupție, apoi scăpat prin dezincriminarea infracțiunii – prin brațul binevoitor al factorului politic direct interesat – Dan Daniel mai revine o dată în atenția publică.

Dosarul lui Mircea Ioan Moloț demonstrează și el că administrația județeană, în speță CJ Hunedoara, este o ”afacere de partid și de grupuri”. Mai mult stagnarea economică sau menținerea județului Hunedoara într-o zonă a captivității și a lipsei de alternativă este un ”meșteșug transmis din generație în generație”.

Pe cale de consecință un alt dosar instrumentat de DNA Alba a sucombat. Al câtelea? Faptele de abuz în serviciu ale fostului președinte Mircea Ioan Moloț au fost clasate. Detalii asupra cărora vom reveni.

Moloț, Hărău și fondul de rezrvă.

În decembrie 2014, Mircea Ioan Moloț, aflat la panoul de control al CJ Hunedoara, a decis ”în urma unor discuții convingătoare” avute cu parlamentarii săi politici (Carmen Hărău – n.r.) să intre în fondul de rezervă la dispoziția hunedorenilor. Fond de rezervă ce poate fi ”destupat” doar în anumite condiții. Însă ”necesitatea politică” a fost întotdeauna mai presus ca litera legii. iar soluțiile și aparența minimală de legalitater a stat permanent în prioritatea politicienilor.

Astfel, mai multe sume de bani, bani publici ai hunedorenilor, au ajuns la o serie de primării sub pretextul ”necesității”. Procurorii au demonstrat că niciuna dintre primăriile vizate nu se afla în cadrul legiferat pentru situațiile  pe care legea le permite pentru ”accesarea” fondului de rezervă.

Dan Daniel, ștampila electronică

Pixul juridic, Dan Daniel, și în prezent secretar al județului și tot la dispoziția politicului și acum după 5 ani, a funcționat precum o ștampila electronică. Acesta nu s-a opus demersului evident cu tentă politică, ci dimpotrivă. Motiv pentru care s-a aflat și el în echipa cercetată, în calitate de suspect.

Din nou, brațul legii îi scapă. Și din nou, făptuitorii scapă de repercusiunile legii nu pentru că nu au săvârșit fapta ci doar pentru că sunt acoperiți de pălăria unor tertipuri de sistem bine conturate în societate. Acelea clasare de dezincriminare a infracțiunilor.

Mircea Ioan Moloț și alți trei angajați ai CJ Hunedoara au fost salvați de o decizie de clasare. într-un dosar din anul 2015.

Detalii pe larg despre această speță în gddhd.ro