Politicienii români învață ”continuu”. Politician, student la 56 de ani

0
455

Școala nu are vârstă. Dovadă sunt studenții de la Electromecanică, de la Universitatea Petroșani, unde în ultimii ani media de vârstă la această specializare a fost în jurul vârstei de 40 de ani. Statul subvenționează evoluția lor educațională, însă rezultatele acestei școlarizări nu au efect și la nivel de societate românească. Adică, statul nu amortizează nicicum investiția. 

Și anul acesta Electromecanica are admiși aproape 50 de studenți. Cei mai mulți. Trebuie să existe o explicație.

Sudul țării însetat de învățare

Mai bine mai târziu decât niciodată. cam așa ar putea fi descrisă inițiativa mai multor politiceni din sudul țării care au început la ”maturitate” studiile la Universitatea Petroșani. Mai mulți p0oliticieni, fotbaliști, funcționari publici figurează printre învățăceii de la Electromecanică – cea mai cautătă specializare de la Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică din cadrul Universității Petroșani. Electromecanica rămâne cea mai ”rentabilă” specializare după cum arată și situația de la înscrierile din acest an. 48 de studenți au ocupat locurile bugetate pentru aceasta specializare.

Dacian Codreș, 48 de ani, refernt superior Primăria Horezu – student în anul 2. Tot în anul al doilea este și Sorin Mihai Huruială, 49 de ani, consilier local Costești. Administratorul de la SC Apă Canal – Costești (Vâlcea), Ionica Muntean, 53 de ani. La cei 47 de ani ai săi, Constantin Rîpeanu – membru PSD Tomșani este în anul 3 de facultate. Un consilier local din Măldărești – Vâlcea – Constantin Moța, se află și el în anul al treilea de studiu. Nici liberalii nu rămân neșcoliți. Dan Frumușelu, membru PNL, tot din Măldărești are 54 de ani și este student în al treilea an de studiu. La Tomșani, consilierii locali nu stau fără diplome. Constantin Andrei, 49 de ani și ultimul an de facultate. 

Veteranul rămâne însă Constantin Badea, consilier local PSD – Horezu,  care la cei 56 de ani ai săi nu se dă bătut. 

Printre cei înscriși la Electromecanică figurează și patru fotbaliști la echipa de fotbal din Horezu – Flacăra Horezu.

De ce Horezu?

Pentru că acolo Universitatea Petroșani are un ”centru de informare” care se ocupă cu recrutarea ”studenților„. Responsabil direct de această activitate este conferențiarul Ilie Uțu, prorector al Universității Petroșani.

Pentru anul universitar 2019 -2020, tot la Horezu, s-au înscris 47 de boboci-studenți, deși Senatul universității aprobase doar 36 de locuri pentru Electromecanică. Este vorba despre locuri de la buget, adică fără taxă. Statul suportă școlarizarea studenților.

La examene, studenții de la Vâlcea vin cu autocarul. Cursurile însă le desfășoară la Centrul de informare de la Horezu, transformat într-un soi de sediu -extensie din acea zonă. ”Soi de„, pentru că acest sediu nu a fost acreditat. Aspectul ilegal al acestui sediu a fost verificat și de  Corpul de Control al ministrului Educației, în perioada martie-aprilie 2019, la Petroșani.

Aceeași ”sesiune de verificări” a avut loc – în aceeași perioadă, de același organism, și la Deva, la specializarea Transporturi.

Universitatea Petroșani este condusă de profesorul Radu Sorin. Radu Sorin este membru PSD și totodată și președintele Consiliului de Administrație  de la ApaServ Valea Jiului, furnizorul de apă și canal din sudul județului Hunedoara.