Minele Lonea și Livezeni produc cam cât minele Uricani și Paroșeni

0
1278

Producția de la Complexul Energetic Hunedoara este ”praf de cărbune” și nici măcar faptul că o unitate minieră precum Livezeniul – considerată unitate viabilă – scoate zilnic cam cât se scoate de la mina Paroșeni – mină inclusă de ani buni pe programul de închidere – nu reprezintă becul de avarie la nivelul producătorului hunedorean de energie, astfel încât să găsească soluții pentru creșterea producției de huilă.

Singurele exploatări miniere care mai exploatează cărbune în cadrul Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului – Uricani și Paroșeni- dau zilnic, în medie, între 350 și 400 tone de huilă. Cu un program de închidere ce a fost aplicat încă din 2012, cele două unități miniere din cadrul SNÎMVJ reușesc să aducă la suprafață mai mult cărbune decât dă acum mina Livezeni, unitate minieră considerată viabilă, la care stratul 13 era considerat un fel de salvator al huilei.
Aici, prospecțiunile făcute au dus combina în piatră. Conducerea unității miniere spune că nu e nicio problemă, urmând să fie „un alt mecanizat„, într-un alt panou, acțiune ce ar dura însă, pe puțin, jumătate de an.

Unul dintre membrii Consiliului de Administrație al Complexului Energetic Hunedoara, Mihael Melczer – fost director general al societății- spunea că se impune o evaluare a situației de la CEH, pentru a se stabili cauzele pentru care nu există producție în cadrul componentei miniere. Potrivit lui Melczer, toată această situație ar putea reprezenta și o problemă de management.



Mihaela MIHAI