Lovită de tren la Livadia

0
808
foto: Reperul

O mașină a fost lovită de tren pe raza localității hunedorene Livadia. Pe DN66, pe tronsonul respectiv, există o trecere la nivel cu calea ferată. Aici trenul de călători Cluj-București a lovit o mașină.

Șoferiță accidentată ușor

Centrul INFOTRAFIC anunță că accidentul a avut loc în jurul orei 13.20. Traficul feroviar a fostoprit pe secţia de cale ferată 202 între staţiile Baru Mare şi Pui, judeţul Hunedoara, din cauza accidentului.

”Trenul IR1836 pe ruta Cluj-Napoca – Bucureşti a surprins un autoturism la terecerea la nivel cu calea ferată prevăzută cu bariere, de la kilometrul feroviar 49+739 de metri, în zona localităţii Livadia”, informează infotrafic.

În urma evenimentului a rezultat rănirea uşoară a conducătoarei auto. În mașină se mai afla încă o femeie.

”La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD B2 și opt subofițeri din cadrul Gărzii de Intervenție Baru”, informează ISU Hunedoara.

Victima accidentată ușor a fost transportată la Spitalul de Urgență Petroșani de echipajul SMURD.

Șoferița, de 50 de ani, din Târgu-Jiu susține că nu a văzut nici semnale acustice nici pe cele luminoase și a intrat cu botul mașinii în tren.

La SUP aceasta a fost supusă unor investigații medicale suplimentare.

Circulaţia rutieră pe DN66 Haţeg – Petroşani, care intersectează calea ferată, se desfăşoară în condiţii normale, potrivit infotrafic.

Polițiștii sunt cei care vor stabili cauzele care au condus la producerea accidentului. Conform acestora, pasagera din autoturism nu a solicitat îngrijiri medicale. Femeia nu e rănită grav, așa că va pleca acasă.

Pe numele șoferiței a fost deschis dosar de cercetare penală pentru că nu a respectat semnificația semnalelor acustice și luminoase de la trecerea la nivel cu calea ferată.

Polițiștii hunedoreni spun că la Livadia nu mai există barieră. Trecerea la nivel cu calea ferată e semnalizată doar prin semnale acustice și luminoase.