Ion Popescu, cetățeanul de onoare de la Petroșani pentru care prelungirea închiderii nu înseamnă închidere

0
890
foto: facebook

Câțiva lideri de sindicat și-au pus, anul trecut, semnătura pentru un document ce făcea referire la închiderea minelor Lonea și Lupeni. Sunt singurii sindicaliști din istorie care și-au asumat așa ceva. Și care apoi s-au mai și lăudat. Acum, spun că au semnat prelungirea închiderii și nu închiderea.

Vezi aici textul convenției     Conventie semnata cu ME

Liderul Confederației Meridian: ”Prelungirea e cu totul altceva”

Aprilie 2017. Un mare succes sindical era dezvăluit publicului larg. Semnarea unei convenții prin care se cerea prelungirea termenului de închidere a minei Lupeni. Printre semnatari, alături de minister, Confederația Meridian și liderii de la Muntele.

Darius Câmpean, preşedintele Sindicatului Muntele, a semnat și el, anul trecut, pentru închiderea minei Lupeni. Se lăuda că e o mare realizare, că acţiunea nu va avea loc în 2017, ci în 2018. Pentru adevăr, nu mai exista TIMP pentru 2017. Deci nu era o victorie, ci doar o semnătură a partenerului sindical (sindicate) care LIPSEA de pe documentaţia care trebuia să ajungă în 15 mai la Comisia Europeană.

Darius Câmpean, preşedintele Sindicatului Muntele, a semnat pentru închiderea minei Lupeni până în 2018. Producţie la Lupeni şi Lonea doar până la anul.

Dumitru Pârvulescu nu a știut că ștampila FNME -federație din care face parte Sindicatul Muntele-, aflată în posesia lui Darius Câmpean, a fost ”Calul troian” folosit pentru girarea închiderii minelor din Valea Jiului.

Ştampila FNME, alături de cea a Confederaţiei Meridian, pe actul – convenţie de închidere a minelor Lonea şi Lupeni. Conducerea FNME se dezice de decizia lui Darius Câmpean şi cere ministerului anularea actului

Un an și ceva mai târziu, liderul Confederației Meridian, Ion Popescu, susține că prelungirea închiderii nu înseamnă închidere.

”Prelungirea e cu totul altceva. Păi și tocmai s-a proobat prelungirea. Și în continuare pregătim prelungirea”, a spus Ion Popescu întrebat fiind de ce cere prelungirea termenului când a semnat pentru închiderea minelor.

Liderul Confederației Meridian mai spune că a cerut ca România ”să nu dea banii înapoi”. Nerespectarea planului de închidere conduce automat la returnarea subvenției. Peste 400 milioane de euro.

În lumea lui

De mai mulți ani Ion Popescu este cetățean de onoare al municipiului Petroșani. Din considerente înțelese doar de cei ce i-au acordat distincția. Sindicalistul trăiește însă departe de această zonă.

Dovadă stau și declarațiile pe care le face.

”1000 de tineri absolvenți doresc să lucreze în mină. Rar întâlnim așa ceva. Deci 1000 de tineri din Petroșani doresc să fie angajați în mină. Nu se mai întâmplă în alte județe așa ceva”, a spus, mândru tare, joi, Ion Popescu.

Nu numai că tinerii nu fac coadă să se angajeze în minerit. Dar Valea Jiului, și Oltenia, sunt cam singurele zone din țară cu mine de cărbune. E normal ca la București, unde-și duce viața sindicalistul, să nu știe tinerii despre ”mină”.