Înjunghiat la penitenciar

0
445

Un angajat al Penitenciarului Deva a fost înjunghiat, miercuri seara, în timp ce asista mutarea unui deținut. Incidentul a determinat realizarea unei anchete interne.

Înțepat cu un obiect improvizat

O ambulanță a fost solicitată la Penitenciarul Deva pentru a-l prelua pe angajatul care fusese înjunghiat.

”Un echipaj consistent de la ambulanță a fost solicitat să intervină la penitenciar pentru u bărbat de 41 de ani care prezenta o plagă înțepată la nivelul hemitoracelui drept anterior, la nivelul sânului. Pacientul era conștient, cooperant. Nu mai sângera când a sosit echipajul, avea o plagă înțepată, pansată deja de asistenta de la cabinetul medical”, a declarat Călin Dumitrescu, medic SAJ Hunedoara.

Agentul a fost dus la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului de Urgență Deva pentru investigații suplimentare și vaccinare antitetanos.

Reprezentanții penitenciarului spun, prin intermediul unui comunicat de presă, că se executau acțiuni specifice de relocare a unei persoane private de libertate, din motive obiective, la o altă cameră de deținere.

La un moment dat, un funcționar public cu statut special din cadrul Penitenciarului Deva, a fost rănit superficial, în mod spontan, de către persoana supusă relocării, cu un obiect metalic, improvizat. În urma acestui incident a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva. Au fost totodată dispuse verificări interne, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor produceri incidentului, urmând și aplicarea procedurilor disciplinare în cazul deținutului implicat.