DN 66A, drumul pe care CNAIR vrea să-l aducă la rangul de comunal, dar pentru care caută surse de finanțare

0
423
foto: Adevarul

Drumul dintre Uricani și Herculane a fost mereu subiect de campanie. DN 66A este drumul care, în funcție de cine este întrebat, devine fie comunal, fie se caută surse de finanțare. Oficialii români se joacă de-a construitul, pe nervii hunedorenilor. Asta în timp ce lucrările efectuate până acum pe tronsonul respectiv continuă să se degradeze.

Compania de drumuri caută finanțare pentru drumul pe care vrea să-l retrogradeze la rang de comunal

Reprezentanții statului joacă alba-neagra cu drumurile naționale. Așa se face că un drum ce ar putea lega Valea Jiului și Mehedinți este în continuare ”căutare de soluții”.

În martie, deputatul PSD de Hunedoara, Laurențiu Nistor, afla că respectivul drum urma să fie retrogradat la rangul de comunal.

”În urma analizelor multicriteriale efectuate pe parcursul elaborăii MPTG, proiectul de reabilitare a DN 66A nu a îndpelinit condițiile impuse pentru includerea în MPTG. Pentru deblocarea situației acestui obiectiv și identificarea altor mecanisme de finanțare, CNAIR SA, prin Direcția Generală Economică și Financiară- Serviciul Cadastru Patrimoniu, va iniția demersurile necesare pentru promovarea unui proiect de Hotărâre de Guvern pentru declararea sa din drum național în drum comunal”, arăta secretarul de stat Maria Magdalena Grigore în răspunsul către Nistor.

vezi aici răspunsul oferit lui Laurențiu Nistor  r1120B

După circa două săptămâni de la acel moment, premierul Viorica Dăncilă oferă un alt răspuns. Conform documentului emis în urma interpelării senatorului Cristian Resmeriță (PSD), aceeași companie de drumuri are alte planuri pentru același drum.

”În ceea ce privește asigurarea unei surse de finanțare pentru sectorul de drum DN 66A km. 66+204-km. 109+38, CNAIR va interveni la Ministerul Transporturilor în vederea confirmării posibilității finanțării lucrărilor de la bugetul de stat și includerea ăn anul 2018 a cheltuielilor necesare pentru elaborarea studiului de prefezabilitate”, se arată în răspunsul Vioricăi Dăncilă.

vezi aici răspunsul primit de Cristian Resmeriță  12 03 RESMERITA 1288 B

Ruta ce ar trebui să facă legătura între Valea Jiului şi Mehedinţi este nepracticabilă, asta pentru că mai este un tronson de peste 20 de kilometri de asfaltat. Lucrările efectuate până acum au fost sistate, iar şantierul oprit. Legătura Văii Jiului cu Băile Herculane, prin Uricani, pe tronsonul cunoscut ca şi Drumul lui Băsescu nu este realizată, astfel că tot ce s-a investit până acum s-a făcut degeaba.

Campanie electorală cu elicopterul. Vicepremierul Liviu Dragnea promite un program integrat de dezvoltare durabilă a Văii Jiului

Lucrările la drumul Câmpu lui Neag-Herculane, cunoscut sub denumirea “Drumul lui Băsescu”, au demarat pe vremea când Traian Băsescu era ministru al Transporturilor. DN66 A este construit pe un drum forestier vechi, care a ajuns drum naţional în 1999.