Corpul de Control, direct în CEH

0
1006

Consiliul de Administrație al Complexului Energetic Hunedoara a suferit o nouă schimbare. După demisia Gabrielei Pâciu, înregistrată la începutul lunii decembrie, Ministerul Energiei a numit un nou reprezentant în Consiliul de Administrație al CEH.

Pâciu, înlocuită cu Popescu

Șeful Corpului de Control al ministrului Energiei este noul reprezentant al ministerului în Consiliul de Administrație al CEH. Este vorba despre Ion Daniel Popescu.

Pâciu a renunțat la poziția din CA din cauza presiunilor făcute pentru atingerea obiectivelor politice.

Un jurist, administrator CEH, a demisionat. Presiuni pentru atingerea obiectivelor politice

Gorjeanul de la finanțe ajuns șef pe mandatul lui Petcu

Ion Daniel Popescu este din Târgu Jiu. Și e susținut de ALDE. Gorjeanul scria, anul trecut, că Popescu este ”un apropiat al lui Ion Cupă” – deputat ALDE. Tot cei de la Gorjeanul scriau că  traseul său profesional al lui Popescu a fost „determinat de evoluția profesională și politică a deputatului”.

”Ion Daniel Popescu a fost auditor în cadrul Administrației Finanțelor Publice Gorj în vremea în care instituția a fost condusă de Cupă, iar prin 2015 a ajuns șef birou audit public intern din Agenția Națională pentru Protecția Mediului. În anul următor, adică 2016, Popescu îndeplinea aceeași funcție în Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Dolj, exact în perioada în care Cupă se mutase, politic, în Dolj și preluase organizația județeană a ALDE”, scriu cei de la Gorjeanul.

Popescu a ajuns șef al Corpului de Control al ministrului Energiei pe mandatul lui Toma Petcu.