Din judeţul Hunedoara. Legendele comunei General Berthelot

0
37

Comuna General Berthelot este situată în partea de sud a Transilvaniei, în sud-vestul judeţului Hunedoara, în depresiunea „Ţara Haţegului”, la cinci kilometri de oraşul Haţeg şi 52 kilometri de municipiul Deva – reşedinţa judeţului Hunedoara, într-o aşezare pitorească înconjurată de lanţul muntos format din masivii Munţilor Retezat, Poiana Ruscăi şi Parâng. Aşeazarea din Ţara Haţegului are o istorie interesantă, dar şi lucruri demne de văzut.

Despre localitate

Din Haţeg spre vest porneşte o şosea care străbate întreaga vale a Fărcădinului. Pârâul Densuşului se uneşte cu pârâul Hăţăgelului formând râul Galbena care, de la Tuştea până la Haţeg, merge paralel cu şoseaua, iar de-a lungul lor se înşiruie pe o distanţă de 12 kilometri trei din satele comunei – Tuştea, Fărcădin şi General Berthelot. Două calităţi distincte caracterizează peisajul geografic al comunei – un şir de dealuri situate pe stânga râului Galbena acoperite de livezi de pomi fructiferi, iar în dreapta râului, câmpie piemontană acoperită cu soluri brune. În prezent comuna are o populaţie de aproximativ 1.000 de locuitori care locuiesc în cinci sate: General Berthelot, Crăguiş, Fărcădin, Livezi şi Tuştea. Cele cinci sate împreună cu terenul extravilan se întind pe o suprafaţă de 3.074 hectare formând teritoriul administrativ al comunei General Berthelot. Întemeierea localităţii General Berthelot se pierde în negura timpului, vatra satului se află în locul numit Obrejii, unde se găsesc şi astăzi urme de ceramică veche, precum şi urmele unui cimitir vechi. Denumirea veche a satului a fost „Fărcădinul de Jos”, referitor la provenienţa acestei denumiri există mai multe ipoteze: derivarea de la „furci caudine”, folosite de către romani pentru pedepsirea populaţiei autohtone, care opunea rezistenţă procesului de colonizare. O altă ipoteză presupune că denumirea de „Fărcădin” ar fi fost împrumutată de la o familie de grăniceri – Farcaş, stabilită în aceste locuri. Prin anul 1464 erau două sate: Fărcădinul de Sus (azi Fărcădin) şi Fărcădinul de Jos (azi General Berthelot), fiecare dintre acestea fiind proprietatea a câte unui frate din familia Farkadini. Până în 1515 localitatea a fost stăpânită de familia Farkadin şi de succesorii săi, stăpânire întărită de regele Matei Corvin în 1464. Localitatea a fost atestată documentar în anul 1411 sub denumirea de Farkadin. De altfel, locuitorii acestui sat au făcut parte în secolele XIII – XIV din regimentul de grăniceri cu sediul la Orlat.

Henri Mathias Berthelot

În cursul istoriei satul a avut numeroase variante grafice ale denumirii, cum ar fi – Farkadin, Farkadyn, Alsofarkadyn, Pathakyfarkadyn, Ohab alio nomine Alsofarkadyn, Farkadyen, Also-Farkedyn, Also-Farkadin, Ferkedynugyinzsosz, Ferkegyinu şi în anul 1854 Also-Farkadin (Fărcădinul de Jos). Din 1854 satul a purtat numele de Fărcădinul de Jos până în anul 1923 când a primit denumirea de Berthelot. Această denumire i-a fost dată în cinstea generalului francez Henri Mathias Berthelot care a fost şeful Misiunii militare franceze în ţara noastră în timpul Primului Război Mondial şi a fost declarat cetăţean de onoare al României şi împroprietărit cu ferma de stat din Fărcădinul de Jos. În anul decesului său 1927, Generalul Berthelot a lăsat prin testament moşia sa Academiei Române, cu obligaţia ca aceasta, din veniturile realizate, să acorde burse pentru perfecţionarea în arta militară, la Academia din Nancy – Franţa, celor mai buni absolvenţi ai Şcolii militare de ofiţeri din Bucureşti. După o bună perioadă în care a fost lăsat în paragină, castelul a fost renovat, în anii trecuţi, şi este folosit de Academia Română la diverse evenimente, dar şi pentru propriile activităţi ştiinţifice.

„Castelul Burtălăului”

Bătrânii din sat mai ţin minte ce le povesteau bunicii lor legat. Localnicii îl numeau „Castelul Burtălăului”, şi acest lucru din două motive: nu stăpâneau limba franceză şi li se părea mai simplu să-i zică aşa şi, în al doilea rând, generalul a fost un bărbat gras, cu o burtă respectabilă. Şi tot bătrânii mai spun, aşa cum au auzit şi ei de la înaintaşii lor, că generalul venea foarte rar pe la conac, dar şi când venea, vizitele erau greu de uitat, deoarece aducea multe cadouri locuitorilor. Dar înainte de generalul Henri Mathias Berthelot conacul a mai avut un stăpân celebru, familia nobiliară Nopcsa, nobili maghiari din Ţara Haţegului.  La mijlocul secolului al XIX-lea Laszlo Nopcsa s-a declarat român faptă pentru care a fost pedepsit cu confiscarea averii. El s-a refugiat la castelul din Fărcădin trăind o viaţă plină de mister. Prozatorul maghiar Jokai Morr îl descrie în romanul „Sărmanii bogaţi” ca fiind „Faţă neagră” un bandit care organiza la conac baluri unde invita aristocraţia din zonă pentru ca noaptea, la întoarcerea de la sindrofie să-i jefuiască. Ultimul descendent din familia nobilară maghiară, Franz Nopcsa s-a sinucis la Budapesta fără urmaşi. Averea lui a fost confiscată, pentru că s-a dovedit că a desfăşurat ativităţi de spionaj contra României în timpul Primului Război Mondial, aşa ajungând castelul în proprietatea statului şi, apoi, dăruit generalului Berthelot. De la instalarea regimului comunist satul a purtat denumirea Unirea până în anul 2001, an în care s-a revenit la denumirea de astăzi General Berthelot. Fărcădin a avut aceeaşi desfăşurare istorică ca şi satul General Berthelot. Acest sat s-a numit la început Fărcădinul de Sus, fiind format din 20 de familii, şi a fost proprietatea unuia dintre fraţii din familia Farkadini. Odată cu schimbarea denumirii satului Fărcădinul de Jos în denumirea Berthelot, şi satul Fărcădinul de Sus şi-a luat denumirea de Fărcădin.

Ouă şi fosile de dinozaur

Satul Tuştea s-a ridicat pe urmele unei cetăţi romane, aproximativ între anii 1300 şi 1350. La început satul, atestat documentar în 1360, era format din 14 colibe şi era vestit ca având cei mai buni pomicultori. După mai bine de un secol, în 1462 satul este menţionat în izvoarele scrise sub denumirea de „Thwztya”. Toponimul a fost explicat ca având sensul de „loc întunecos” derivat din slavonă „tusk”, invocându-se în acest sens şi numele de Tuştiora al unui pârâu de la Hobiceni – Uricani. Pe teritoriul acestui sat au fost descoperite mai multe ouă şi fosile de dinozaur. O parte dintre acestea pot fi văzute în cadrul unei expoziţii permanente, care este deschisă la centrul de formare al adulţilor din General Berthelot. În trecutul nu foarte îndepărtat, ouă şi fosile de dinozaur pitic descoperite la Tuştea şi expuse prin alte locuri au fost furate şi, mai apoi, traficate pe piaţa neagră. O bună parte dintre acestea au fosat recuperate, dar mai sunt, încă, piese de negăsit.

Din cele mai vechi timpuri

Crăguiş se află situat peste deal, la o distanţă de aproximativ 2 kilometri de şosea şi de satul General Berthelot. Datorită acestei aşezări satul a avut anumite particularităţi în dezvoltarea sa. Localitatea a fost atestată documentar în anul 1462 ca „possesio Kragulusi” aparţinând domeniului Hunedoarei, menţiune care exprima veniturile datorate cetăţii în temeiul condiţiei juridice sub care era stăpânit satul. În 1464 Daneş – fiul lui Vlad din Fărcădinul de Jos şi fratele său Andrei sunt întăriţi în stăpânirea „possesionis Kragulus” de regale Matei, iar în anul următor o treime din moşia Crăguiş fiind revendicată de Stanciu, fiul lui Plen din Fărcădinul de Jos şi Teodor. După anul 1750 satul a fost puternic influenţat de nemeşii din părţile Silvaşului, această influenţă se resimte foarte mult în sat prin ornamentele de costrucţie şi prin portul sătenilor, care diferă într-o oarecare măsură de portul celorlalte sate de pe Valea Fărcădinului. Despre Livezi se poate spune că a purtat denumirea de Găuricea până în luna ianuarie a anului 1965, se presupune că această denumire se trage de la groapa de aur din care se exploata acest metal preţios încă de pe timpul romanilor. Foarte probabil ca satul Livezi să fie cel mai vechi sat din comuna General Berthelot, primii săi locuitori fiind meşteri mineri aduşi de către romani. La ora actuală, un alt punct de atracţie al comunei General Berthelot este baza de agrement de la Balta Unirea, încă nefinalizată complet, dar binecunoscută deja de către pescari.

Amarildo SZEKELY