Mesaj Sfânta Varvara – ALDE Petroșani

0
54

Rugăciunile sale rostite spre ocrotirea minerilor, au consacrat-o drept patroană a voastră, iar din Elada prin nordul şi centrul Europei, odată cu minerii polonezi, ruteni, cehi, austrieci, germani, unguri, slovaci, Sfânta Varvara a ajuns şi în Valea Jiului.   

Aici, asemeni pretutindeni unde numele ei a fost cinstit de creştini, a străjuit lumina, să vă învrednicească truda şi zi de zi să vă cuprindă după întuneric.
De ziua Sfintei Muceniţe Varvara vă dorim clipe binecuvântate alături de familiile voastre.
Organizaţia ALDE a municipiului Petroşani