Laurențiu Nistor candidează pentru un nou mandat de președinte al PSD Hunedoara

0
165
foto: Replica HD

Social-democrații hunedoreni intră în febra alegerilor. Fiecare organizație locală își va desemna noua conducere.

Alegeri și la organizația județeană

Alegerile din organizațiile locale vor culmina cu alegerea președintelui PSD Hunedoara. Pentru această funcție, Laurențiu Nistor, actualul președinte, își va depune o nouă candidatură.

”Am propus colegilor mei să facem o conferință județeană de alegeri și la nivel județean deși mai am încă vreo câteva luni până îmi expiră mandatul. Și eu am dorit să avem alegeri și la județ. Toți cei care doresc să-și depună candidatura, am stabilit că până la 31 august au dreptul să își depună candidatura în scris, așa cum prevede statutul partidului. Sper să fie doritori cât mai mulți și cel mai bun să câștige”, a spus Laurențiu Nistor.

Președintele PSD Hunedoara susține că alegerile sunt importante în vederea scrutinului ce va urma la nivel național.

”Vrem să intrăm în campania de alegeri cu echipe de partid bine structurate, alese de către membrii de partid și trebuie să recunosc de vreo cinci ani de zile la organizațiile locale nu s-au mai făcut alegeri”, a mai spus președintele PSD Hunedoara.

Laurențiu Nistor este președinte al PSD Hunedoara încă din anul 2010.