Iuliu Winkler: Beneficiile tratatelor comerciale trebuie să se distribuie mai echitabil între statele membre și regiunile UE

0
16

Chestiunea distribuirii inegale a beneficiilor comerțului internațional în statele și regiunile UE și problema informării eficiente a sectorului IMM cu privire la oportunitățile create de tratatele de liber schimb au fost două dintre subiectele abordate de deputatul european Iuliu Winkler (UDMR/PPE) în cadrul conferinței dedicate ”Zilei Politicii Europene de Comerț” organizată, marți, la Bruxelles, de Comisia Europeană.

Când analizăm realizarea interesului european în cadrul tratatelor comerciale, putem constata o imagine pozitivă. Însă, când facem o analiză în profil teritorial al impactului acestora, vedem o distribuire inegală din punct de vedere geografic. Adică, unele state, în special cele din Europa Centrală și de Est, se aleg cu costuri, în vreme ce majoritatea beneficiilor ajunge în vestul Europei. (…) Ori, când ne gândim la interesul european, beneficiile tratatelor de liber schimb trebuie să se distribuie mai echitabil între statele membre și regiunile UE”, a declarat Iuliu Winkler, vicepreședinte Comisiei de Comerț Internațional (INTA) a Parlamentului European (PE).

În opinia sa, PE ar trebui să-și asume un rol mai activ în monitorizarea implementării tratatelor de liber schimb, dar și să impulsioneze aplicarea cât mai eficientă a acestora.

Deputatul european al UDMR consideră că implementarea tratatelor comerciale în statele membre are de suferit și din cauza unei comunicări și informări deficitare. ”De exemplu, în Europa Centrală și de Est avem un număr limitat de actori economici care se bucură pe deplin de beneficiile tratatelor comerciale încheiate de UE, iar aceasta se întâmplă și din cauza unei informări deficitare”, a spus europarlamentarul.

Acesta a subliniat implementarea tratatelor comerciale presupune procese și acțiuni complexe cu care actorii economici, mai ales sectorul IMM din Europa Centrală și de Est, nu sunt încă pe deplin familiarizați.

”Micii întreprinzători au resurse limitate, inclusiv din punct de vedere al personalului specializat în deslușirea detaliilor tehnice ale tratatelor internaționale, și din această cauză își pierd competitivitatea pe piețele externe ale UE. În acest sens, Comisia Europeană ar trebui să țină cont mai mult de diversitatea lingvistică a UE. Adică, o metodă de îmbunătățire a situației actuale este realizarea unei comunicări și informări în limbile statelor membre cu privire la tot ceea ce presupune accesul la beneficiile tratatelor comerciale. Aceasta ar duce, cu siguranță, la diminuarea actualei discrepanțe dintre vestul și estul Europei, precum și dintre sectorul IMM și marile companii”, a precizat vicepreședintele INTA.

Deputatul european susține că succesul în implementarea tratatelor comerciale depinde și de existența unui dialog permanent între actorii economici mari sau mici și instituțiile europene implicate, în primul rând Comisia și Parlamentul European.