Dorin Gligor: Competiția politică e necesară. Conduce la un progres al societății

0
179

Coordonatorul PRO România în județul Hunedoara, Dorin Gligor, susține că este nevoie de noi partide în politica românească. Potrivit lui Gligor, competiția politică este necesară, iar o competiție puternică duce la progresul societății.

E nevoie de partide

Dorin Gligor, coordonatorul PRO România în Hunedoara spune că pe scena politică e nevoie de partide care să ”aducă cu ele un aer de modernism”. De partide care să aducă o ancorare în realitățile, în dinamica societății românești.

Româna nu mai poate rămâne prizonieră modului de a face politică a partidelor gen PSD care a monopolizat societatea românească, în rău aș spune eu, sau cealaltă de compromis a PNL-ului care nu-și joacă rolul de opoziție. De altfel aceste partide sunt prizoniere propriilor interese și știu foarte bine ceea ce spun”, a declarat, la KTV, Dorin Gligor.

Potrivit sursei citate, cu cât competiția e mai puternică, mai deschisă, cu cât comunicarea e mai clară și mai largă, cu atât asta duce la un progres al societății românești. Acum, politica se face contra intereselor României.

În jocul politic uzat, nemodernizat din România este o caracteristică: încearcă să-i scoți pe ceilalți din competiție, nu accepta competiția. Asta se face contra intereselor României și românilor, și dacă vreți, un exemplu la o scară mai mică, contra intereselor Hunedoarei și hunedorenilor”, mai spune Dorin Gligor.

Politică fără doctrine și fără opoziție

Coordonatorul PRO România în Hunedoara este de părere că la ora actuală politica românească nu mai ține cont de doctrine. Mai mult, nu mai există nici opoziție. Există doar o complicitate totală.

Politica complicităților locale ne arată că ceva nu e în regulă. Interesul nu este construit pe piloni politici, ci de altă natură. Nu obiectivele politice primează în viața unui partid politic, cât alte obiective. Obiectivele astea vor greva viața partidelor și ce vedem astăzi la vârful politicii românești, Dragnea președinte PSD, arată acest lucru. Însănătoșirea politicii românești se poate face doar cu aducerea obiectivelor politice în viața partidelor politice. Atunci va mai dispărea unanimitatea asta, că te bați tu pe un obiectiv politic și competitorul tău pe alt obiectiv politic, dar dacă te bați pe resursa cine face trotuare sau cine asfaltează, sau cine deratizează și vedem cam care-i suma, o împărțim și nu ne mai interesează calitatea finală a lucrărilor, atunci sigur nu mai există competitivitate”, explică Gligor.

Conform sursei citate, politicienii ar trebui să iasă din această zonă și să lasă constructorii să se ocupe de lucrări și sume.

Mai mult, în campaniile electorale, lupta electorală ar trebui să fie bazată pe argumente în care să se regăsească oamenii. Ceea ce nu se întâmplă în România.