Aurel Anghel nu va mai fi consilier local

0
16

 

Directorul Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului, Aurel Anghel, nu se mai regăsește pe lista de consilieri a PSD Vulcan, acesta afirmând că nu putea să împace politica și conducerea societății.

Social democrații din Vulcan au depus lista de consilieri locali, însă pe acesta nu se mai află directorul SNÎMVJ, Aurel Anghel.

”Nu mai am timp și de o comunitate și de o companie de acest gen. Nu ai timp să te ocupi și să-ți faci treaba corespunzător. Umblă în lumea largă, fă-i…. Și politica nu a fost punctul meu forte. Sunt oameni care clar se pot ocupa de treaba asta (consiliul local-n.r.)”, a declarat, luni, pentru Gazeta de Dimineață, Aurel Anghel.

Sursa citată susține că decizia îi aparține, întrucât nu putea face față și probemelor politicii și celor ale societății.

Aurel Anghel, membru PSD, conduce Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului din anul 2013. Vulcăneanul este și cumnatul lui Cristian Resmeriță, fiind multe voci politice care spun că acesta l-a susținut pentru funcția de director al societății care închide minele neviabile din Valea Jiului.

 

Mihaela MIHAI