Subvenția pentru SNÎMVJ întârzie la Ministerul Finanțelor

0
192

Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului nu a intrat în posesia subvenției pe primele trei luni din acest an deși calendaristic e jumătatea lunii martie. Proiectul de hotărâre prin care se alocă subvenția a fost pus în dezbatere publică. Acum, cei de la Ministerul Finanțelor vor o serie de clarificări.

Directorul Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului, Pavel Dreghici, speră ca proiectul de hotărâre prin care se alocă subvenția să intre pe ordinea de zi a ședinței de Guvern se săptămâna viitoare.

”Au plecat în paralel cele două proiecte, cel pentru CEH și cel pentru noi, și sunt la Ministerul Finanțelor. La noi nu ar trebui să fie nici cea mai mică problemă. Se poartă discuții pe regularizarea care se face în anul următor pentru anul trecut. Decizia Uniunii Europene ne dă voie să facem regularizarea până la sfârșitul anului 2018, legea fiscală spune că în 150 de zile, adică până la sfârșitul lunii mai”, a precizat directorul general al SNÎMVJ.

În lipsa subvenției, societatea funcționează cu greu, după cum susține directorul general al SNÎMVJ.

Societatea, care vinde huilă către CEH – societate care se confruntă cu probleme economice importante- are de recuperat bani de la producătorul de energie. Cum huila livrată nu a fost achitată în totalitate și subvenția întârzie, SNÎMVJ a acumulat datorii la stat.

Conducerea societății susține că a mai achitat din stopajul la sursă și a încheiat o reeșalonare cu cei de la finanțe.

Conform proiectului, pentru anul în curs, subvenția pentru SNÎMVJ este în sumă totală de 84.554.000 lei. Pentru huila energetică livrată de minele Paroșeni și Uricani subvenția are o valoare de 44.646 mii lei. Aceasta se va acorda sub forma unui grant direct, pentru o cantitate maximă livrată de 236.000 tone și o putere calorifică minimă de 3.462 kcal/kg, ajutorul de stat per Gcal fiind de 54,64 lei.

Ajutorul de stat pentru cheltuielile excepţionale este de 39.908 mii lei.

Mihaela MIHAI