România ar putea primi mai puține fonduri pentru dezvoltare rurală. Cresc însă plățile directe pe suprafață

0
186

Sumele alocate României pentru pilonul I al Politicii Agricole Comune (PAC), respectiv pentru plățile directe, vor crește în următorul cadru financiar al UE pentru perioada 2021-2027. România ar putea primi însă mai puține fonduri pentru dezvoltarea rurală.

Veste bună și veste rea

Europarlamentarul Iuliu Winkler a anunțat, la Arad cum ar urma să arate banii de care va beneficia România în următorul exercițiu financiar. Winkler a participat  la Întâlnirea a Asociațiilor de Agricultori din Bazinul Carpatic, care s-a desfășurat cu prilejul Târgului Internațional de Agricultură, Industrie Alimentară și Ambalaje – Agromalim

”Vestea bună este că vorbim despre o creștere, e adevărat moderată, a sumelor alocate pentru România pentru plățile directe. Fondul destinat României va fi de 13,53 miliarde de euro, ceea ce înseamnă o creștere de 0,6 % față de sumele din actualul ciclu bugetar. Avem însă și o veste mai puțin bună, și anume că suma alocată pentru dezvoltarea rurală va fi mai mică cu un miliard de euro. Aceasta va scădea de la 7,97 miliarde de euro la 6,75 miliarde, respectiv cu 15,3%. Deocamdată, nu s-a luat decizia finală, în Parlamentul European, dar și între țările membre existând o atmosferă tensionată cu privire la acest subiect. Bineînțeles, noi considerăm că este de neacceptat ca România să primească mai puține fonduri pentru dezvoltare rurală”, a afirmat Iuliu Winkler.

Europarlamentarul UDMR a arătat că cel mai probabil implementarea modificărilor aduse PAC va întârzia.

”Deciziile necesare pentru aplicarea noilor prevederi din PAC nu vor fi luate până la începutul anului 2021. Atât fermierii noștri, cât și factorii de decizie din România și din UE trebuie să fie pregătiți pentru această situație. Scopul nostru principal este să ne asigurăm că subvențiile vor fi plătite la timp și în 2021 și să fie asigurată creșterea conform calendarului stabilit”, a declarat deputatul european al UDMR.

În prezent, în România, subvenția medie pe suprafață este de 195 de euro/hectar, aceasta urmând să crească la 215 euro/hectar. De aceste plăți directe, anual, beneficiază peste 831.000 de ferme care dețin 9,38 milioane de hectare de teren agricol.

”În Parlamentul European vom folosi toate instrumentele pe care le avem pentru a determina noua Comisie Europeană să elaboreze un plan de tranziție pentru anul 2021 prin care să se asigure plata la timp a subvențiilor pe suprafață”, a subliniat Winkler.

Europarlamentarul a mai vorbit despre noutățile pe care le va aduce noua PAC, în special cele legate de protecția mediului și introducerea tehnologiilor ecologice.

”Noua Politică Agricolă Comună este foarte preocupată de introducerea tehnologiilor care protejează mediul înconjurător, de agricultura ecologică. UDMR susține criteriile de sustenabilitate, dar trebuie să fim atenți ca acestea să fie simple și accesibile și pentru fermierii mici. Pentru noi, reducerea birocrației, dezvoltarea unui sistem simplu, transparent și accesibil sunt obiective deosebit de importante”,  a spus Winkler.

Un alt subiect abordat a fost legat de schimbul de generații care se petrece în agricultura europeană, fenomen care se petrece și în România, și în întreg Bazinul Carpatic. ”Este o provocare mare. În paralel cu schimbarea generațiilor, avem nevoie și de o schimbare de mentalitate. Comunitatea maghiară din Transilvania are ca obiectiv prosperitatea pe pământul natal, obiectiv care merge mână în mână cu perspectivele dezvoltării durabile”, a precizat europarlamentarul UDMR.

În acest an, Târgul Internațional de Agricultură, Industrie Alimentară și Ambalaje a ajuns la cea de-a 30-a ediție, iar Întâlnirea Asociațiilor de Agricultori din Bazinul Carpatic a împlinit 20 de ani. La evenimentul de sâmbătă participanții au fost salutați de deputatul UDMR Faragó Péter, președintele UDMR Arad, de președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, arh. Gheorghe Seculici, precum și de Farkas Sándor, secretar de stat în Ministerul ungar al Agriculturii.