Minerii din Vâlcea au scăpat de şomaj tehnic

0
5

Cei peste 1200 de mineri de la UMC Berbeşti nu vor intra, de luni, în şomaj tehnic, aşa cum membrii Directoratului CE Oltenia au decis în şedinţa din 4 iulie. În comunicatul companiei se arată că în şedinţa din 11 iulie s-a decis menţinerea livrărilor de cărbune.

 

La UMC Berbeşti situaţia continuă să rămână incertă. Decizia Directoratului CE Oltenia din 4 iulie de a sista livrările de cărbune către CET Govora a făcut ca pe parcursul săptămânii trecute să aibă loc discuţii între şefii celor două societăţi de stat, pe marginea datoriei pe care uzina de termoficare o are la compania energetică. La ora actuală, valoarea creanţelor pe care CET Govora le are la CE Oltenia, se ridică la 1700 miliarde lei vechi, acumulate în perioada 2013-2014. În urma discuţiilor purtate zilele trecute, s-a decis continuarea livrărilor de cărbune.

„Având în vedere rezultatul primei faze de negociere cu SC CET Govora SA, Directoratul CE Oltenia a hotărât menţinerea livrărilor de cărbune către aceasta, până la finalizarea celei de a doua faze de negociere”, se arată în comunicatul postat pe site-ul CE Oltenia.

În urma negocierilor purtate, se pare că CET Govora va achita suma datorată la compania energetică, periodic, funcţie de sumele stabilite în graficul de eşalonare. Vestea este una cât se poate de bună pentru cei peste 1200 de mineri de la UMC Berbeşti, care se obişnuiseră deja cu gândul că vor intra în şomaj tehnic. Decizia CE Oltenia este una la fel de bună şi pentru cei aproximativ 250 de angajaţi ai Minprest, ce prestează servicii la UMC Berbeşti. În aceste condiţii, continuarea livrărilor de cărbune nu înseamnă altceva decât că salariaţii în cauză nu vor mai fi nevoiţi să intre în concediu fără plată. CET Govora nu este singurul beneficiar care nu a achitat cărbunele livrat. Regia de Activităţi Nucleare şi Apă Grea se dovedeşte a fi tot un rău platnic. În această situaţie, pentru cărbunele primit de la Husnicioara, RAAN datorează la CE Oltenia, peste 3000 miliarde lei vechi. Datorii mai are de recuperat CE Oltenia, de la CET Arad –peste 250 miliarde lei, de la CET Timişoara peste 350 miliarde lei vechi, de la CET Oradea peste 750 milioane lei vechi, iar de la CET Braşov 40 miliarde lei vechi. Conducerea CE Oltenia încearcă să recupereze toate sumele avute de încasat, cu atât mai mult cu cât deja s-au înaintat adrese din partea uzinelor de termoficare pentru asigurarea agentului termic, pe timpul iernii.