Amenda CEH pentru neachiziționarea certificatelor de carbon, în discuții la Comisia Europeană

0
11

Ministerul Energiei nu știe cine va plăti amenda pe care CEH o va primi de la Uniunea Europeană pentru că nu a achiziționat toate certificatele de carbon.

Ministrul Energiei, Andrei Gerea, susține că se poartă discuții cu Comisia Europeană pentru ca entitatea energetică hunedoreană să nu fie penalizată cu peste 100 de milioane de euro pentru că nu a reușit, până la 30 aprilie, să achiziționeze toate certificatele de carbon necesare funcționării celor două termocentrale.

”Cred că e prematur să discutăm despre acest subiect (cine va plăti amenda-n.r.). Noi am făcut demersuri și dialogăm la nivelul Comisiei, încercăm să explicăm situația creată ca urmare a primirii deciziei de rambursare a ajutorului de stat ilegal și sperăm totuși să obținem o decizie favorabilă în sensul de a nu mai fi nevoiți să plătim această amendă. Se lucrează, suntem în discuții la nivelul Comisiei și sperăm să avem acest răspuns favorabil. Condiția este însă să apucăm să ne mișcăm rapid”, a declarat, miercuri, ministrul Energiei, Andrei Gerea.

Pentru a achiziționa certificatele de carbon necesare, CEH ar fi trebuit să primească de la Guvern un ajutor de salvare individuală. Ministerul Justiției și cel al Finanțelor nu și-au dat avizul, astfel că structura energetică hunedoreană a depășit termenul limită impus de legislația europeană, sancțiunea pe care o riscă fiind de peste 100 milioane de euro.

La finele lunii trecute, conducerea CEH a reușit să cumpere o parte din certificatele de carbon necesare funcționării, chiar dacă nu s-a rezolvat problema ajutorului financiar, iar împrumutul de la Transelectrica nu s-a materializat. Termocentralele pot funcționa încă, însă societatea va trebui să achite penalități de zeci de milioane de euro pentru că nu a reușit să cumpere toate certificatele necesare.

Neîndeplinirea numărului de certificate de carbon cerut de UE nu pune în pericol, cel puțin la acest moment, funcționarea termocentralelor Mintia și Paroșeni. Structura energetică hunedoreană va fi însă penalizată pentru nerespectarea obligaţiei de a restitui, în contul din Registrul Unic Consolidat al UE, totalul certificatelor datorate. Mai mult, amenda ce trebuie achitată nu scutește CEH-ul de la obligaţia restituirii certificatelor aferente anului 2014. Adică CEH va plăti și o amendă usturătoare, dar va trebui să cumpere și restul de certificate de carbon.

Termocentrala Mintia a vândut, pe parcursul anilor, certificate de carbon.

Mihaela MIHAI