VIDEO. Nicolae Vicol: Mai glumesc și spun că femeia din mine, câteodată, nu-mi dă pace, datorită faptului că sunt născut chiar pe 8 martie.

0
245

Nicolae Vicol, actorul născut de Ziua Mamei, activează la Teatrul ID Sîrbu din Petroşani din 1999. Glumeşte deseori spunând că “femeia din el” nu-I dă pace. A ales cartea şi pixul la momentul tăierii moţului.  A fost şi doctor într-o scenetă de la grădiniţă, dar a rămas artist pentru că – spun numerologii – cei născuţi în zodia Peşte au înclinaţii artistice.

GDD: Nicolae Vicol, actorul Nicolae Vicol, născut de ziua mamei. Dacă, în general, de 8 martie, femeile își sărbătoresc ziua, iată că în familia Vicol, femeia și bărbatul reprezintă un tot unitar. Cum este să fii născut de 8 martie.

Nicolae Vicol: Destul de complicat dar, în primul rând, dă-mi voie să spun și eu „la mulți ani” tuturor doamnelor și domnișoarelor și, în special mamelor. Eu, ziua de 8 martie, o asimilez cu ziua mamei. Pot să spun că sunt născut pe 8 martie, chiar la ora opt, opt și ceva, dacă pot să spun așa. A fost o chestie destul de interesantă în ceea ce m-a privit, cu data nașterii pentru că, chiar dacă dădeam mărțișoare, floricele la colege, la fete și așa mai departe, profesoare, atenția era îndreptată și asupra mea în destul de mare măsură și mă simt în continuare destul de important în această zi minunată, care este totuși dedicată femeilor. De asta, mai glumesc și spun că femeia din mine, câteodată, nu-mi dă pace, datorită faptului că sunt născut chiar pe 8 martie.

Nicolae Vicol , actorul vieţii lui, sursă foto: Facebook

GDD: Cu alte cuvinte, trăiești permanent în centrul, în universul femeilor, și la propriu și la figurat.

Nicolae Vicol: Absolut. Și Dumnezeu chiar mi-a și dat o soție minunată, evident care este femeie și două fete minunate și superbisime care ne întregesc acest univers.

GDD: Nimic întâmplător aș spune. Nicolae Vicol, dacă ar fi să facem un exercițiu imaginar, artistul Nicolae Vicol, ce crede că i-au spus ursitoarele la momentul nașterii?

Nicolae Vicol: Maică-mea, într-un fel, săraca, a încercat să tragă cu urechea dar nu i-a prea ieșit. Probabil mi-au hărăzit o viață în domeniul artistic, pentru că tocmai înainte de a ne auzi la telefon, chiar Mariana Cojocaru, celebrul numerolog și astrolog al nostru, chiar mi-a făcut o dedicație vizavi de cei care sunt născuți pe data de 8 martie și, se pare că înclinările artistice sunt destul de importante și însemnate pentru cei care sunt născuți sub zodia peștilor, iar cei care suntem pe 8 martie, suntem cei mai importanți, evident.

GDD:  Mă bucur că ne-ai mărturisit și nouă, iată, ne-ai dezvăluit și nouă un secret al vieții tale, legat de această analiză numerologică. Spune-mi, Nicolae Vicol, fiecare dintre noi suntem artiști în felul lui, spune-mi dacă artistul din tine este cumva afectat, impresionat, influențat de data nașterii. Te-ai fi văzut altceva, de exemplu?

Nicolae Vicol: Nu, nu.  Și pot să vin cu argumente destul de puternice. Când se taie moțul, pentru că voiam să continui ideea vizavi de ceea ce mi-a fost hărăzit de ursitoare. Când s-a tăiat moțul, la vârsta de un an, am pus mâna pe carte, pe pix, apucături destul de artistice, ca să spun așa. Astea le știu sigur de la mama mea iar în ceea ce privește efectiv data, nu știu dacă este ceva foarte important. Dar revenind la mine, apucăturile artistice chiar au fost din fragedă pruncie, pentru că, la vârsta de cinci ani, cinci ani și ceva, chiar am luat premiu la recitări. Îmi amintesc perfect că am jucat, tot așa, într-o scenetă unde eram un medic, unde eu habar nu avea să scriu, dar îmi amintesc perfect că mâzgăleam rețete pentru colegele noastre care veneau cu păpușile la control, așa că niște înclinări artistice au existat din fragedă pruncie, dacă pot să spun așa.

GDD: Regreți vreo secundă că ești actorul vieții tale?

Nicolae Vicol: Nu, niciun moment. Acum, să mai fac o mică dezvăluire  pe care o știu foarte puțini oameni – la mine, pe diploma de BAC, scrie „mecanic reparații și întreținere utilaj forestier”- ori de aici până la actorie, oarecum e un drum destul de lung, dar care totuși și-a avut firul roșu de la începuturile mele pentru că eram Jolly Joker-ul, eram bufonul clasei, făceam tot timpul lucruri interesante, cu ghilimelele de rigoare, pentru a stârni râsul și aprecierea colegilor, implicit a profesorilor. Orele de română, pot să spun, nu știu dacă doamna profesoară, bănuiesc că nu mai este printre noi că e destul de multă vreme de când am terminat liceul și dânsa era destul de bătrână, pot să spun că le făceam împreună cu dumneaei, bineînțeles, îmi inaginam sau cel puțin ea mă încuraja ca să pot să particip activ la aceste ore. Dar una peste alta, fiecare avem un destin. Eu am crezut în acest destin al meu artistic de la început, chiar dacă mulți poate că au râs, mulți poate nu au crezut, dar deși au trecut destul de mulți ani de când fac această meserie și consider că o fac măcar corect, dacă este să-l citez pe un bun prieten ,Gelu Badea, care spune despre un spectacol că este bun, prost sau corect. Am considerat că măcar corect să îmi fac meseria pentru publicul nostru spectator. Eu, îmi place să cred că am făcut-o foarte bine.

GDD: Publicul din Petroșani, cu siguranță îți cunoaște talentul, pentru că tu din 1999, dacă nu mă înseală memoria, activezi la Teatrul I.D.Sîrbu. Nu vreau însă să mă duc la Teatrul I.D.Sîrbu pentru că intenţionez să te țin în zona zilei tale de naștere și să-mi spui dacă talentul tău actoricesc te-a ajutat în viață să joci rolul perfect, al bărbatului perfect în fața femeii.

Nicolae Vicol: Vai, vai vai, ditamai complimentul.  Oarecum nu-mi prea place să joc neapărat în viața de zi cu zi. Actorul e bine să îl lași să intre pe poarta teatrului, să-ți facă treaba acolo și când pleacă pe poarta teatrului este bine să revină la om. Evident că s-a întâmplat de câteva ori, că na, suntem oameni totuși și oarecum am apelat la niște tertipuri ale unor personaje pe care le-am interpretat pentru că, până una alta, orice personaj pe care l-am interpretat a existat dinăuntru și există înăuntru fiecărui actor. Așa că, într-adevăr, poate am folosit unele mijloace mai ortodoxe sau nu, inclusiv în relația cu femeile. Soția mea poate să confirme sau să infirme mai bine.

GDD: Mi-aduc aminte că la Satu-Mare te-am mai întrebat o dată același lucru și insist de fiecare dată când vorbesc cu un actor să întreb același lucru – cum aveți voi, actorii, credibilitate în fața noastră, a oamenilor de rând. De unde știm noi când jucați voi teatru și când sunteți voi- ajutați-ne să vă înțelegem…

Nicolae Vicol: Păi aici, din punctul meu de vedere, este foarte simplu. Ca și meseria, când o facem pe scenă este să o facem pe bune ori și în viața de zi cu zi, dacă purtăm un dialog sau avem o relație sau încercăm să rezolvăm o problemă, dacă o facem pe bune, lucrul ăsta se vede. Se vede pentru că noi, pot să spun așa, o chestie mai intimă să zic, lucrăm cu sufletul foarte mult. Ca și copiii, majoritatea dintre noi, dacă mințim, se vede. Și copilul, când are un interes să obțină un lucru dacă nu știe cum să o facă, nu-l prea obține. De asta, de multe ori apelează la unele tertipuri. Revinind la noi actorii, la mine actorul, la actorul din mine, este foarte simplu- se vede. Se vede dacă încerc să joc. Mie chiar îmi displace și pot să spun, pe bune că mă enervează această chestie – „hai mă, joci teatru?”- nu, nu. Suntem oameni, înainte de toate, dar la noi există această magie, acest mister al meseriei – dacă doctorul știm că face ceva, inginerul știm că face ceva, măturătorul știm că face ceva, la noi la actori e puțin mister vizavi de ceea ce se întămplă pentru că publicul nostru spectator, dragul nostru public spectator, vine și vede produsul finit – un spectacol, o reclamă, un film, dar nu știe procesul, procedeele prin care s-a ajuns la un ceva.

GDD: Nicolae Vicol, ce îți dorești de la tine, de la societate, de la profesie, în viitorul apropiat?

Nicolae Vicol: Păi, în primul rând, de la mine, îmi doresc să fiu măcar la fel de bun profesional și profesionist. Cu ajutorul lui Dumnezeu sper să fiu măcar la fel de sănătos, cu toate că la onoranta vârstă de 42 de ani câți am împlinit astăzi la ora opt și ceva, deja mă cam dor unele, altele, mă simt deja aproape de pensie, chiar vorbeam cu soția mea ieri , că se pare că ața s-a cam strâns destul de mult în jurul banului și na, lucrurile astea se resimt, din păcate. De la viață îmi doresc să fiu măcar la fel de fericit cum sunt chiar în momentul ăsta când vorbesc cu tine. Chiar pot să spun că în momentul ăsta sunt foarte fericit, văd fetițele mele care sunt cu noi în mașină în momentul ăsta și am fost la un film. Le-a plăcut foarte mult, au fost foarte fericite și pot să spun că fericirea lor este și fericirea mea. Sunt lucruri care mă bucură extraordinar. Iar la societate e destul de complicat și mult mai mult de vorbit și nu cred că este contextul acum să dezvoltăm. Cu altă ocazie dezbatem cu argumente pro și contra cu mare drag, societatea asta care din păcate nu se îndreaptă spre un ceva bun, din punctul meu de vedere.

GDD: Pentru că ai adus în discuție fetițele tale, să ți trăiască, spune-mi, te rog, dacă ele ți-au cerut vreodată să joci un rol anume. Dacă și-au dorit de la tatăl lor, un rol anume pe scenă.

Nicolae Vicol: Pe scenă nu neapărat. Le fac mini-spectacole dacă pot să spun așa. Personajul principal care le distrează foarte mult e monstrul – mă pun să-mi dau ochelarii jos, eu fiind un recunoscut ochelarist și „hai, tati, fii monstru, hai tati, mănâncă-ne acum, mănâncă-ne  burtica” – și de aici, binînțeles, de multe ori se termină cu plânsete pentru că ne luptăm aproape pe bune. Este ca o luptă scenică dacă pot să spun așa din care ne mai lovim câteodată dar e ok. Iar fetițele mele chiar își doresc, pentru că le-am dus de mici la teatru, știu ce înseamnă această meserie, știu ce înseamnă spectacolele, au avut șansa să vină în culise, să vorbească cu colegii mei, actorii, să vadă cum se face, cum se lucrează și chiar le-am promis când o să crească și o să poată să facă lucrul ăsta, să joace, bineînțeles, dacă se poate, alături de mine în spectacole.

GDD: Nu te las până nu-mi spui care a fost rolul care ți-a marcat cariera profesională.

Nicolae Vicol: Aici, dacă încep să mă laud, poate nu este de bun augur. Personajul, de fapt ar fi cam trei personaje. Primul care am simțit că a fost foarte, foarte bine primit de public și în care m-am simțit și eu că am fost de adevăratelea personajul respectiv, a fost în „Domnișoara Julia”, alături de domnișoara Nicoleta Bolcă și de doamna Oana Liciu, personajul Jean – într-adevăr, acolo am simțit că a venit muza teatrului și mi-a dat o aripă-n cap, iar maximul artistic, din punctul meu de vedere – și spectacolul a fost bine primit și personajul a fost apreciat a fost Poțiekalnikov din Sinucigașul de Nikolai Erdman, unde acolo, chiar am și muncit foarte mult, și colegii au fost drăguți și am reușit să facem un spectacol destul de apreciat, dacă nu foarte apreciat chiar de către publicul atât din Petroșani cât și am fost cu spectacolul la festivalul din Baia Mare și din Satu-Mare, unde a fost bine primit spectacolul. Iar despre mine s-a scris destul de bine, ca să-mi trag spuza pe turta mea, evident. Au mai fost câteva personaje, inclusiv one man show-ul meu de acum un an și ceva –Dragostele unui fante- un spectacol care a fost special scris pentru mine textul și unde am muncit ca să pot să țin un spectacol de o oră și cincisprezece minute, fiind singur pe scenă și din nou a fost apreciat. Au fost măcar spectacole corecte, ca să zic așa.

GDD: Felicitări aș spune, la mulți ani și, ca oricărui actor ce se respectă, aplauze și flori din partea publicului din Valea Jiului, fiindcă iată, am încheiat, cumva fără să fie vreo intenție, în Petroșani, pe scena Teatrului I.D.Sîrbu, la mulți ani și domnișoarelor și doamnelor din familia ta.

Nicolae Vicol: Vă mulțumesc, sărut-mâna, zi frumoasă în continuare și la mulți ani și ție.

A consemnat Ramona Roșulescu