Zeci de saci cu deșeuri, strânși de angajații ApaServ de pe Jieț

0
115

Angajații operatorului de apă din Valea Jiului au strâns, miercuri, zeci de saci cu gunoi în urma acțiunii de ecologizare desfășurată pe Jieț.

De la stația de tratare, în chei

Angajații de la ApaServ se implică, de ceva timp, în acțiuni care vin în sprijinul comunităților. De la amenajarea unor zone verzi, la ecologizarea altora, sau construcția de locuri de odihnă pe traseele vizitate de turiști.

Miercuri colectivul ApaServ a fost implicat într-o acțiune de ecologizare pe Jieț. Este zona în care există o stație de tratare, lângă care a fost amenajat un loc de la care turiștii pot lua apă. Mai mult, traseul este folosit de cei care ies la iarbă verde sau vor să se bucure de frumusețile din Cheile Jiețului.

Acțiunea de ecologizare a pornit de la stația de captare spre chei. Iar angajații ApaServ au umplut 30 de saci de gunoi cu deșeurile ridicate de pe zona verde.

Unii dintre angajați au mers pe jos, alții pe biciclete, pentru a acoperi o zonă mai mare.

”Vrem să ajungem până aproape de Cabana Mija, pentru că acolo este primul afluent care influențează calitatea apei de pe Jieț”, a spus Cristian Ionică, director de producție în cadrul ApaServ.

Directorul general al operatorului de apă din Valea Jiului, Costel Avram, spune că acțiunea de miercuri reprezintă o continuare a acțiunilor deja începute.

”Nu este prima acțiune, este o continuare a acțiunii „Canalizarea nu este coșul tău de gunoi”. Vrem să ecologizăm Valea Jiețului. Ieri a fost Ziua Mediului și vrem să vedem exact dacă campaniile noastre de curățenie, începute de anul trecut dau roade”, spune Costel Avram.

Săptămâna trecută ApaServ a reînceput campania ”Canalizarea nu este coșul tău de gunoi”.