Start în programul ”Rabla pentru electrocasnice”. Aplicația pentru înscriere, funcționabilă de la ora 12.00

0
280
foto: economica.net

Românii care vor să își schimbe echipamentele electrice și electronice de uz casnic o pot face începând de astăzi, miercuri, 19 decembrie. Aplicația web pe care se pot înscrie poate fi accesată începând de la ora 12.00. Link-ul poate fi găsit pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu.

Vouchere de până la 400 lei

În cadrul programului ”Rabla pentru electrocasnice” românii pot primi vouchere de până la 400 de lei pentru a-și schimba vechile aparate.

Valoarea voucherelor porneşte de la 200 de lei pentru pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A++. Ajunge la 300 de lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A+++, aparate de aer condiţionat cu eficienţa energetică la răcire (A+++/A++) sau pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice cu eficienţa energetică A++. Voucherele de 400 lei se acordă pentru frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice cu eficienţa energetică A+++.

Beneficiari: românii care nu au datorii la bugete

Conform procedurii, în prima etapă solicitantul trebuie să completeze mai multe informaţii în câmpurile aferente. Este vorba despre datele de identificare. Adică adresa de domiciliu, adresa de e-mail şi numărul de telefon mobil valide, dacă acestea există.

Mai trebuie completată declaraţia pe propria răspundere potrivit căreia nu înregistrează restanțe  la bugetul de stat şi bugetul local. Această declaraţie este predefinită şi se completează prin bifare.

Mai departe, solicitantul va completa acordul cu privire la prelucrarea de către Autoritate a tuturor datelor şi informaţiilor furnizate. Tot solicitantul va completa şi tipul de aparat electronic sau electrocasnic pe care îl dorește, şi eficienţa energetică a acestuia (de la A+++ la A++).

După completarea acestor câmpuri, aplicaţia informatică generează, automat, un mesaj de confirmare. Mesajul conţine numărul unic al înscrierii şi codul unic de accesare. Acestea sunt date importante, deoarece cu ajutorul lor solicitantul se va loga în contul personal de pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu. Mesajul de confirmare va fi transmis către solicitant şi prin email.

După înscrierea solicitantului şi primirea mesajului de confirmare, se procedează la aprobarea finanţării, iar lista solicitanţilor aprobaţi se afişează pe site-ul AFM.

Dacă se regăsește pe lista afişată, solicitantul accesează contul de utilizator de pe site-ul AFM, unde va găsi codul alfanumeric unic aferent voucherului, generat automat. Din acest moment, voucherul este valabil 15 zile, iar persoana fizică se poate adresa comercianţilor pentru a cumpăra produsele eligibile. La achiziționarea noului produs voucherul este validat numai dacă este prezentat un echipament vechi. Schimbul se face în sistem 1:1, la adresa menţionată de către solicitant.

Câte un voucher pentru fiecare categorie

În cadrul programului ”Rabla pentru electrocasnice„, românii pot achiziţiona mai multe echipamente, dacă predau un număr echivalent de aparate uzate vechi. O persoană fizică beneficiază, de mai multe vouchere, dar nu mai mult de unul pentru fiecare categorie.

Lista comercianţilor care au fost aprobaţi în Programul “Rabla pentru electrocasnice” este publicată pe site-ul AFM.

Peste 60.000 de echipamente electrice şi electronice de uz casnic folosite vor fi înlocuite cu altele noi în cadrul acestui program. Bugetul este de circa 20 milioane de lei.