Sistemul informatic al SJU Deva este sigur

0
40

Conducerea Consiliului Județean Hunedoara a dispus, vineri dimineață, măsuri pentru verificarea modului în care este protejat sistemul informatic al Spitalului Județean de Urgență din Deva.

În urma verificărilor efectuate, responsabilii din cadrul Consiliului Județean Hunedoara și de la Spitalul Județean de Urgență au stabilit că rețeaua este securizată. Ca atare, accesul la informații este restricționat cu măsuri suplimentare de securitate, iar baza de date este securizată.

Conducerea Consiliului Județean Hunedoara asigură atât pacienții spitalului județean, dar și personalul medical și hunedorenii că procedurile de protecție a datelor din sistemul informatic sunt o prioritate pentru specialiștii celor două instituții.

Măsurile de vineri vin după ce joi, mai multe spitale din țară au fost atacate de hackeri. Conform reprezentanților consiliului județean hunedoara, Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică) a identificat o creştere semnificativă a atacurilor cu aplicaţii maliţioase de tip ransomware la nivel naţional. Atacatorii şi-au îndreptat atenţia în special către instituţii din domeniul sănătăţii, numărul entităţilor afectate fiind în creştere.