Învățământul profesional și dual, motiv de dezbatere în Valea Jiului

0
136

Prima zi de școală a reprezentat momentul propice pentru desfășurarea unei dezbateri publice pe tema învățământului profesional și dual. Acțiunea a avut loc în municipiul  hunedorean Vulcan, fiind axată pe nevoile pieței muncii din Valea Jiului.

 Până în ianuarie trebuie stabilite profesiile de care are nevoie piața munci

Oameni de afaceri, reprezentanți ai inspectoratului școlar, dar și al administrațiilor locale au discutat despre nevoia formării de profesioniști în anumite domenii. Dezbaterea publică de la Vulcan s-a desfășurat sub genericul „Strategii privind dezvoltarea învăţământului profesional şi dual în Valea Jiului”.

”Doresc să fie o dezbatere în care fiecare să spună punctul de vedere pentru că altfel noi venim, vă recităm frumos, am plecat și cu asta am închis subiectul. Ori nu despre asta este vorba. Vrem să știm exact care este nevoia, care este punctul dumneavoastră de vedere și să încercăm să rezolvăm împreună chestiunile presante de pe piața muncii”, a spus Fabius Kiszely, prefectul județului Hunedoara.

Oferta educațională pentru anul școlar viitor trebuie finalizată până în luna ianuarie 2020. Întâlnirile cu oamenii de afaceri și agenții economici vor contribui la conturarea acestei oferte.

”Pentru anul școlar 2020-2021 deja trebuie să începem să gândim ce specializări și calificări să cuprindem în oferta educațională la nivelul județului. O să continuăm aceste întâlniri până în luna ianuarie când vom avea forma finală a ofertei educaționale și va trebui înaintată Ministerului Educației Naționale”, susține Maria Ștefănie, inspector general IȘJ Hunedoara.

Reprezentanții inspectoratului școlar spun că obiectivul pe termen lung al proiectului este dezvoltarea comunităților hunedorene și a județului Hunedoara.  Pentru aceasta trebuie însă eficientizată comunicarea între beneficiarii şi ofertanţii de servicii educaţionale din domeniul învăţământului profesional şi dual precum şi creşterea inserţiei socio-profesionale a absolvenţilor.