Informare presă – Salvați Copiii filiala Hunedoara

0
21

Salvați Copiii România are ca scop principal apărarea și promovarea drepturilor copilului și asigurarea protecției copilului conform prevederilor Convenției Națiunilor Unite.

Proiectul Și noi avem drepturi, inițiat de către Salvați Copiii în aprilie 1990, iar în cadrul filialei Hunedoara din anul 1999, și-a propus să educe copiii și specialiștii care lucrează cu copii conform principiilor Convenției.

Proiectul continuă să se desfășoare în perioada martie 2019 – februarie 2020, în toate filialele organizației, un rol foarte important în derularea activităților avându-l tinerii voluntari.

La sfârșitul lunii februarie (27 februarie – 1 martie 2019) a avut loc, la București, Formarea de formatori, unde au participat două cadre didactice și coordonatorul de voluntari, reprezentanți ai filialei Hunedoara. Activitatea a avut ca scop informarea participanților cu privire la creșterea gradului de respectare a drepturilor copilului, urmărindu-se obiectivele:

          Educarea copiilor în vederea conștientizării propriilor drepturi și responsabilități;

          Diseminarea principiilor Convenției ONU cu privire la Drepturile Copilului.

Cu ajutorul unui număr de cel puțin 10 voluntari ne propunem să desfășurăm sesiuni interactive de la egal la egal în vederea informării unui număr de aproximativ 1200 de elevi din învățământul preșcolar, primar, gimnazial și liceal din Valea Jiului și din județul Hunedoara.

 

Valeria Popescu