Împădurire pe Valea Streiului

0
159

Tineri elevi și studenți din cadrul Asociației ”Dacii Liberi„  au plantat, împreună cu elevii școlii Gimnaziale din comuna Baru, puieți de brazi în zone de regenerare, esențiale pentru supraviețuirea pădurilor deja existente.

Acțiune de educare a copiilor

Inițiativa asociației s-a bucurat de un răspuns plin de entuziasm din partea comunității locale, astfel că elevii școlii îndrumați de directorul Noris Niculescu au completat atmosfera tinerească. Voluntarii au reușit să planteze, sâmbătă, sute de puieți de molid, bucurându-se de o vreme excelentă pentru această activitate. La final, cu toții au fost răsplătiți cu diplome în semn de apreciere pentru gestul benevol dedicat naturii.

”Astfel de proiecte au ca scop atât îmbogățirea fondului forestier dar și un obiectiv esențial de educare a tinerei generații, prin responsabilizarea cu privire la importanța protejării mediului înconjurător. Ne bucură faptul că tot mai mulți tineri conștientizează rolul vital al pădurilor pentru un viitor sănătos, educația fiind primul pas pentru realizarea unei schimbări în rândul societății”, spun organizatorii.

Acțiunea de plantare de la Baru a beneficiat de sprijinul echipei care se află în fruntea administrației locale: primarul  Daniel Răducanu și viceprimarul Daniel Simion.

Voluntarii au putut, în urma acțiunii, să ajute la recuperarea naturii de pe Valea Streiului, o zonă superbă încărcată de istorie. Iar expertiza și îndrumarea a fost oferită către echipa Ocolului Silvic ”Carpatina” din Petrila condusă de iniginerul Daniel Firus.

A fost cea de-a treia ediție a campaniei de împădurire. Anii trecuți Asociația ”Dacii Liberi” a plantat puieți în județele Cluj și Mureș. Astfel de campanii se vor desfășura periodic și de înainte, conform reprezentanților asociației.