Frigul din ultimele zile nu a mai înghețat conductele de apă

0
27

Directorul general al ApaServ Valea Jiului, Costel Avram, susține că în ultimele zile nu au fost probleme cauzate de frigul de afară. La începutul acestui an, gerul persistent a înghețat zeci de conducte de apă.

Deși a fost frig nu am avut aceleași probleme ca în iarnă. A fost frig, dar nu așa de frig. Nu au înghețat nici conductele, nici cursurile de apă. Avem rezerve de apă, deci nu avem probleme din acest punct de vedere”, a spus, vineri, pentru GDD, Costel Avram.

Nici turbiditatea nu a făcut probleme în ultimele zile operatorului de apă, chiar dacă a nins și plouat.

La finele lunii februarie, conducerea operatorului de apă din Valea Jiului a decis să nu-i pună la plată pe cei care s-au confruntat cu pierderi ca urmare a înghețului.

Oficialii operatorului de apă susțin că situația meteorologică de la începutul anului 2017 a generat numeroase probleme în exploatarea rețelelor de alimentare cu apă potabilă din întreaga Vale a Jiului.

Astfel, numai în luna ianuarie 2017, la dispeceratul ApaServ au fost înregistrate peste 1000 de situații de avarii, iar numărul acestora rămâne încă unul mare și la nivelul lunii februarie.

Mihaela MIHAI