Atelierele Aristoteles, în Hunedoara. Şase filme documentare despre comunitatea din Baru.

0
99

Opt ţări concentrate într-o singură comunitate. România, Italia, Bosnia, Bulgaria, Germania, Franţa, Spania, Chile. 15 documentarişti, absolvenţi de Teatru, au fost prezenţi, în luna august, în judeţul Hunedoara, în comuna Baru. Cinci săptămâni în care comunitatea hunedoreană s-a aflat într-o documentare continuă. Echipele participante la Atelierele Aristoteles Wokshop au realizat aici şase filme documentare despre viaţa şi tradiţia din această zonă a României. 

Conceptul Atelierele Aristoteles Wokshop – care îi are ca fondatori pe actorul Dan Nuţu şi pe Cristina Hoffman  are şase ani de viaţă şi se află  pentru prima dată în Hunedoara.

Şase echipe la Baru

Cei doi fondatori ai conceptului, actorul Dan Nuţu şi Cristina Hoffman, au trăit alături de şase echipe de lucru povestea hunedoreană.

“Au fost cinci echipe de câte trei şi trebuiau să facă cinci filme. O echipă s-a despărţit că nu se înţelegeau între ei. Deci, am avut şase echipe şi atunci şase filme. Echipele se duc în împrejurimi. Nu le dau mai mult de 25 de kilometri. Unul dintre ei, un olandez, a vrut să se ducă la 60 de kilometri sau în vârf de munte să filmeze un oier. L-am lăsat în prima zi, dar a renunţat. Era aproape imposibil. Dacă ar fi stat acolo cinci zile, noi nu mai aveam niciun control”, a declarat, pentru Gazeta de dimineaţă, Dan Nuţu.

Acest concept este unul strict. Participanţii “mănâncă şi beau film” 24 de ore din 24. În echipa atelierului există un expert care le povesteşte cursanţilor despre film în general şi despre documentar în mod special. În paralel în echipele de tutori există persoane care stau cu ei în toată perioada. Aceştia văd în fiecare seară materialul, dezbat despre calitatea materialului, fără să le ofere şi soluţii.

Producţiile realizate la Baru au putut fi vizionate de comunitatea locală. Echipele prezente şi-au proiectat documentarele la Casa de Cultură din localitate.

Documentarul moare la umbra inculturii

Producţiile, îmbunătăţite, devin deseori filme duse în festivaluri. Din păcate, acestea nu pot ajunge pe micul ecran, fiindcă nu există colaborări – parteneriate – cu Televiziunea Română.

Aristoteles Workshop Home

“Prostia mare, documentarul nu poate să existe în niciun soi de cultură dacă nu este legat de o televiziune. Documentarul, cu puține excepții, este ecranizat în teatre, cinematografe. Documentarul e o chestie care ține exclusiv, aș spune eu, de o relație cu o televiziune națională. Din păcate, când era Tudor Giurgiu la TVR, au fost date producțiile din 2006. De atunci noi nu am mai legat niciun soi de relație cu o televiziune. Nu mă interesează cele particulare. Nu e nimeni interesat. Am încercat ani la rând”, mai spune Dan Nuţu.

Atelierele Aristoteles Workshop au originile în urmă cu 13 ani. Atunci canalul cultural de televiziune Arte din Franţa a fost partener, finanţator, dar şi puntea de legătură între realizatori şi public.

Competiția este deschisă tinerilor creatori din întreaga lume: regizori, cameramani și monteuri.

sursă foto: Agerkult

Ramona Roşulescu