Sute de elevi contribuie la viața sănătoasă. Deșeurile reciclabile folosite în machete ECO

0
86

ECO, cuvântul cheie pentru elevii de clasa a treia. Sute de elevi din Valea Jiului contribuie direct la o viață mai sănătoasă. Elevii de clasa a treia din localitățile de vest ale acestei regiuni din județul Hunedoara sunt parte integrantă dintr-un proiect dedicat educației ecologice. ”Ne învață școala să colectăm colectiv” este proiectul implementat în școlile din Vuican, Aninoasa, Lupeni și Uricani. Campania educațională națională este coordonată de Pregoterm Vulcan în parteneriat ci EcoRom.

Bucuria câștigătorului

Machetele ECO, rezultat al colectării selective

Elevii de clasa a treia sunt promotorii campaniei educaționale dedicată mediului înconjurător. Parte a unui program național, elevii învață importanța pe care o are un mediu sănătos în viața lor. Totodată, elevii sunt familiarizați de mici cu noțiunea de deșeu reciclabil, dar și cu procedura de colectare selectivă.

”Nu este întâmplătoare implicarea noastră în acest proiect național (a Pregoterm Vulcan – n.r.). Educația primară este cea mai importantă, iar educația această ecologică face parte din profilul individului și al comunității. Copiii pot restarta o nouă etapă în acest domeniu delicat care este mediul”, a precizat Marius Danci, directorul societății Pregoterm Vulcan.

Sursa citată, spune că elevii sunt atrași în această campanie printr-o serie de jocuri de concursuri, astfel încât ei să descopere singuri avantajele și importanța acestui mod de viață sănătos.

Elevii din Vulcan

”Copiii trebuie doar conștientizați și corect îndrumați. În acest fel, ei își vor însuși natural și vor descoperi singuri noțiunile care nu par deloc atrăgătoare la vârsta lor”, mai spune Danci.

Machetele ECO, deliciul campaniei

La fiecare sfârșit de campanie, elevii au realizat machete ECO din deșeuri reciclabile astfel încât să le observe singuri utilitatea.

 

Avantajele colectării selective

  • diminuarea costurilor, încadrarea în gradul de suportabilitate;

  • evitarea penalităților;

  • conservarea resurselor naturale;

  • recuperarea materialelor reciclabile si transformarea acestora în materii prime;

  • reducerea numărului de agenți poluanți în aer, apă și sol;

  • reducerea cantității de deșeuri depozitate la depozitul ecologic.

Învățătorii implicați în proiect spun că elevii sunt atrași de astfel de proiecte. Elevii sunt obișnuiți cu activități extra-școlare care contribuie la educația individuală.

Elevii sunt încurajați să-și dezvolte imaginația și aceasta surprinde de cele mai multe ori oamenii mari.

În acest an, elevii au realizat mai multe machete ECO care au intrat în competiția Pregoterm. De la căsuța ECO, la castelul ECO, totul fiind încununat într-un oraș ECO. Nici școala ECO nu a fost scăpată din vedere. Androidul și roboțelul au intrat și ei în concurs. Fântana arteziană, rochița de prințesă, delfinul, galaxia, grădina zoologică, mașina de teren au întregit expoziția ECO. Cele mai bune trei exponate au fost premiate de Pregoterm cu vouchere de 500, 300 sau 200 de lei.

În plus, toți copiii au primit caiete și pixuri realizare din deșeuri reciclabile.

 

Acțiunea a avut loc în trei localități din Valea Jiului, Vulcan, Lupeni și Uricani. La întâlnirea de la Vulcan a participat și reprezentantul EcoRom Ambalaje București. Elevii din Aninoasa au fost și ei prezenți în sala de sport din Vulcan.

Ramona Roșulescu