Statule, ți-a mai dispărut un copil!

0
791

Sunt mulți. Mulți de tot. Cu unii ne intersectăm. De alții nu vom afla niciodată. De povestea unora ne lovim doar când vreo tragedie ne trăznește în ”moalele capului”. Adică atunci când informația cunoaște nuanțe de ”wow”. Doar atunci suntem atacați de sensibilitate, de empatie. În rest ne fugărește timpul. Acel timp care nu valorează nici doi lei în afara liniștii conferite de o viață echilibrată.

Delia are șapte ani și o poveste de viață de om mare

Este în clasa I și merge la școală ca orice copil de vârsta ei. Este elevă la Școala Generală numărul 7 din Petroșani, iar doamna ei învățătoare – Iolanda Ștefănescu, este ”seiful vieții ei”. Cu doamne ei învățătoare împarte bucuriile și necazurile. Este egală în drepturi cu toți colegii ei. Doar că egalitatea aceasta arată bine doar pe hârtie. În realitate, copilul acesta își trăiește în liniște propria dramă.

Este un caz social. Un caz social nerecunoscut de statul român și asta fiindcă nu figurează prin vreun dosar de la acel serviciu care se ocupă cu familiile aflate în dificultate. Motivul? Legea. Acea lege românească ce este folosită ca pretext atunci când nu vrei să rezolvi un caz.

Auzim deseori ”nu ne permite legea”. Aceeași lege care îngăduie însă multe fărădelegi.

Delia este fugărită de propria ei viață. Aleargă întruna între limitele supraviețuirii. Are bucurii mărunte.

Cum este, stat român, să auzi despre un copil că ”abia așteaptă Ziua Morților ca să poată merge în cimitir să primească niște dulciuri”?

Știu, nu simți nimic. Ești inert când e vorba de copiii tăi. Tu lucrezi numai cu oameni mari.

Tu statule, mamă sau tată ce ai fi tu, te poți odihni știind că un copil de doar 7 ani rătăcește de câteva zile prin cotloanele unei vieți care nu are sens?

Dai legi după legi. Faci legi pentru infractori, dar nu există vreun portofoliu care să reducă numărul cazurilor disperate în care victime sunt copiii.

Acest copil dispărut nu are dreptul la o viață normală ca toți ceilalți copii?

Acest copil trăiește din pensia unei bunici gârbovite de boli și nevoi. Acest copil a căzut victima unui sistem nefuncțional. Nu a unui sistem analfabet funcțional, ci a unui sistem impotent. Și deseori a unui sistem ale cărui simțuri funcționale au fost amputate treptat, în timp. Și da, nu te ascunde sub fusta niciunui motiv. Protecția socială, pentru că tot o plătești cu bani grei, trebuie să o și folosești. Cum? Legal.  Prin cine? Prin oameni.

Nu mai proteja nemunca! Nu mai încuraja fărădelegile! Fii stat modern! Fii mamă și tată pentru copiii tăi! Nu te comporta ca ruda vitregă a românilor! Fii responsabil!

Da, auzi voci. Suntem noi românii cei care avem nevoie de un stat funcțional ca să nu ne mai plângem copiii!

 

Ramona Roșulescu