Sentinţă în dosarul primarului din Luncoiu de Jos acuzat de luare de mită

0
204

Tribunalul Hunedoara a încheiat cercetarea judecătorească în dosarul lui Călin Dorin Dud, primarul din Luncoiu de Jos – judeţul Hunedoara, acuzat că a luat mită două motofierăstraie. Magistraţii au anunţat că soluţia va fi pronunţată în data de 31 mai. 

Călin Dorin Dud este acuzat că a cerut cele două motofierăstraie pentru a face o plată către o persoană care l-a și denunțat. Procurorii care au instrumentat dosarul au arătat că, din cercetările efectuate au rezultat probe privind suspiciunea rezonabilă că, în data de 12.10.2015 a primit drept mită de la denunțătorul R.N., 2 (două) motofierăstraie marca RURIS, 190 și respectiv 500 special, achiziționate de către denunțător în data susmenționată, de la SC RURIS IMPEX SRL Craiova-magazinul din Deva, în valoare totală de 1.300 RON, pentru ca inculpatul, în calitate de primar al comunei Luncoiu de Jos, să dispună plata unei cantități de material lemnos achiziționată de către Primăria comunei Luncoiu de Jos în cursul anului 2015 de la societatea comercială administrată de către denunțător.

În luna aprilie a anului trecut, au fost efectuate, cu ajutorul Inspectoratului Județean de Jandarmi, percheziții, atât la locuința inculpatului Dud Călin Dorin, cât și la sediul Primăriei comunei Luncoiu de Jos. Ancheta penală s-a desfășurat cu sprijinul Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Hunedoara, au mai spus anchetatorii. Edilul a susţinut că este nevinovat și că, de fapt, doar a împrumutat motofierăstraiele de la persoana care l-a denunțat.

Dosarul a ajuns în instanţă în luna septembrie a anului trecut.

Carmen Cosman – Preda