România a intrat cu picioarele în superlativul absolut. Românii se târăsc prin comparativ. Acela de inferioritate.

0
209
hunedorean

România a atins apogeul. A intrat de-a dreptul cu picioarele înainte în superlativul absolut. Traversăm o perioadă extraordinar de benefică. Avem o guvernare extrem de eficientă. Opoziția este maxim de integră. Românii sunt excepțional de pasivi. Hm, ce nu v-a plăcut? E ceva muuuult prea muuult?

România, te iubesc!

Fără dubii, toate în țară sunt la superlativ absolut! Dacă nu vedeți acest detaliu înseamnă că e nevoie de o reconfigurare de traseu. Noi nu mințim poporul cu televizorul. Mno, fie, cu Internetul.

Când pui mâna pe superlativul absolut nu îți mai permiți un alt superlativ.

Știm că atunci când vorbim despre superlativ, din punct de vedere gramatical, ne referim la un grad de comparație al adjectivelor. Sau după caz al adverbelor. Când superlativul e absolut, e capăt de linie. E maxim, mai mult de atât nu există. E foarte mult. E maxim.

Vă dați seama dacă politicienii români, acei oameni care au carnet de partid, ar ști să-l folosească?

Toți ceilalți am fi, în viziunea lor, ”proști grămadă”. Iar ei toți s-ar autointitula ”deștepți foc”.

Aș și paria că vor fi ”bucuroși nevoie mare” să ne creadă ”mici-mici” și ”hipersensibili” la deciziile lor.

Astfel, “deștepții deștepților” vor fi cu “totul deosebiți”, iar puterea lor va fi “maaaare”.

Da, evident, am enumerat aici metode de construcție ale superlativului absolut.

Cu alte cuvinte, noi ceilalți – românii de masă – suntem doar niște ”ceilanți”. ”Integrarea în absolut” nu este pentru noi. Nouă ne-a rămas doar comparativul și anume cel de inferioritate. Fiindcă oricum ziua de mâine ne este ”relativă”. Deci noi suntem ”de plâns”. Altfel spus, suntem ”mai puțin superiori” lor.

prof. Cristina CIUCU

editor Ramona Roșulescu