Realitatea desprinsă din film. Extraterestrul care a adus cu picioarele pe pământ Dumnezeii Hunedoarei

0
957

Lumea vorbește doar pe la colțuri. De teamă, de comoditate, din cauza lipsei de alternativă reală sau pur și simplu dintr-un motiv autentic de slăbiciune. Cu toate acestea faptele există realmente în societate și câte unul, câte unul, pe rând, hunedorenii dau cu capul în zidul ”Dumnezeilor Hunedoarei”. Ei reprezintă un grup istoric și o să-l numesc așa, pentru că de ei, de el – de acest grup – a depins – ani de-a rândul  traseul parcurs de aceasta comunitate transformată încet-încet în câmp de luptă. Un câmp între ”ai noștri și ceilalți”. Grupul lor are conducere ciclică. Se schimbă treptat. Astăzi suntem în faza istorică în care, la vedere, se află o echipă de conducere din PSD. 

Etapa Guran. Carmen Guran

Au trecut doar două zile, cerneala nu s-a uscat, de când un angajat al Consiliului Județean Hunedoara a reușit să spună STOP acestei grupări ale Dumnezeilor. Cum? Curtea de Apel Alba a decis, definitiv, suspendarea deciziei prin care noua organigramă a administrației județene din Hunedoara a fost modificată. Organigramă modificată pentru a scoate din echipă tot ce se opunea ”intereselor alor noștri”. Adică a oricărui extraterestru rătăcit prin instituția statului. Cu alte cuvinte au franjurat o organigramă funcțională pentru a elimina un incomod. Au modificat o structura a unei instituții de căpătâi pentru întreg județul numai pentru a putea să-și poată desăvârși planul managerial. Au desființat Direcția Tehnică. Totul cu acordul / avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

Extraterestrul pentru care s-a depus atâta efort, atâta activitate inutilă și sancționată de judecători este Carmen Guran – director tehnic al CJ Hunedoara.

Iadul pe Pământ

Nu pleci singur, te dau ei afară. Aceasta este rețeta pe care o aplică.Tactica de lucru este una cunoscută și mulți hunedoreni se regăsesc în această regie. Prima fază presupune tatonarea – perioada în care încearcă să te antreneze pentru a fi maleabil, a le deveni partener. În traducere liberă ”supus”: semnezi tot, nu pui întrebări, fiindcă funcționarul pune în aplicare decizia ”legislativă”. La nivel de Consiliul Județean, legea adoptată de consilierii județeni trebuie pusă în aplicare de echipa de execuție – aparatul administrației. Doar că echipa Dumnezeilor nu respectă decât aparența de legalitate pe care o tot vehiculează, în semn de intimidare și descurajare a celor neîndreptățiți. Orice decizie pentru aplicarea hotărârilor luate de consilierii județeni se dă în scris aparatului tehnic. Și funcționarul execută. Dumnezeii Hunedoarei nu dau niciodată ”ordine în scris” pentru că nu-și asumă să urce singuri scările Parchetelor. Însă, angajații CJ Hunedoara cunosc bine drumul acesta. L-au bătătorit. Inclusiv spre DNA. De ce? S-au supus unor ordine verbale.

A doua etapă înseamnă perioada amenințărilor. De orice formă. De la cele subliminale, la cele brutale și până la cele prin care îți este amenințată viața. Și aici nu mă refer la asigurarea locului de muncă, ci la integritatea fizică. De maniera, ”s-ar putea să dea o mașină peste tine”.

CJ Hunedoara, locul unde ”sare capacul de pe oală”. Unde este limita administrativă?

Ei și dacă nici așa nu te dai dus, schimbă ei actele. Dacă le iese foarte bine, până primești dreptatea de la o instanță ”ei dispar”, vin alți coechipieri care ”s-au hodinit” un mandat. Au jucat ca rezerve.

Guran. Carmen Guran.

Unul dintre ultimii abuzați nu s-a dat dus. Carmen Guran, angajată prin concurs, s-a trezit de pe o zi pe alta, fără post în organigramă. Deloc surprinzător după cum arătau toate ”traseele” parcurse în ultimul an de echipa Dumnezeilor Hunedoarei. Totul premeditat, făcut ”ca la carte”, cu asigurarea ”cadrului legal”, cum ar spune Mircea Flaviu Bobora, președinte al CJ Hunedoara, căpitan oficial, la vedere, al echipei Dumnezeilor Hunedoarei. Pentru strădania lor, toți cei care au asudat pentru această cauză sunt plătiți cu bani grei din munca hunedorenilor. Timpul pierdut? Etapele de dezvoltare eșuate? Le decontează cineva? Hunedorenii.

DNA a pierdut contestația în anulare formulată în cazul Dan Daniel, fostul secretar al județului Hunedoara, care a scăpat de condamnarea pentru abuz în serviciu

Judecătorii i-au dat ,la începutul săptămânii,  câștig de cauză angajatei CJ și decizia CJ Hunedoara a fost suspendată, până la judecarea ”pe fond” a dosarului înregistrat în urma plângerii femeii. Cu alte cuvinte, femeia nu i-a lăsat să-și desăvârșească opera. S-a reîntors la muncă, pe postul ei. Astfel tripleta PSD Mircea Bobora, Costel Avram și Dan Daniel, echipa cel mai des întâlnită în toate poveștile în care hunedorenii se plâng de abuzuri agravante, va trebui la un moment dat să răspundă pentru toate deciziile. Unele sunt de factură legală, altele intră doar la capitolul moralității.

Presiuni politice pe un spital din Hunedoara. Medicul șef de secție și-a dat demisia

Ce a deranjat?

Interesele. Interesele echipei Dumnezeilor Hunedoarei. De data asta este vorba despre ”afacerile pe drumurile județene”. Un capitol arhicunoscut de la momentul istoric al societății CJ Hunedoara, SC Drumuri și Poduri. Societate falimentată în timp. Societatea a murit. Nume care au activat sau care au condus această societate se află și astăzi în echipa actuală a Dumnezeilor Hunedoarei. De data aceasta interesul Drupo, una dintre societățile private care activează în acest sector de activitate.

Detalii zilele următoare. Aflați cine, cum, de ce, își permite să sancționeze uman oameni, hunedoreni. Totul pe banii hunedorenilor. Cu sprijinul nemijlocit al instituțiilor statului.

Ramona Roșulescu