„PSD SRL” – firma care a înghiţit împrumuturi de aproape 250.000 de lei de la fraţii Resmeriţă

0
1248
foto: Facebook
Marius Com SRL, firma care a înghiţit împrumuturi de aproape 250.000 de lei de la moştenitorii familiei Resmeriţă, Cristian şi Lucian, funcţionează  de ani de zile fix în spaţiul PSD Lupeni.  În acelaşi spaţiu, de 116,74 metri patrati, situat pe Aleea Plopilor, pare să fie mare înghesuială, în condiţiile în care tot acolo şi-a înfiinţat şi biroul parlamentar  Cristian Resmeriţă.
 
Marius Com SRL, firma care administrează inclusiv Cabana Fraţii Jderi din Straja, pare să fie un fel de tău fără fund, care înghite sute de mii de lei. Mai precis 247.000 de lei. Cel puţin aşa reiese din declaraţiile de avere ale celor doi acţionari – Lucian Resmeriţă (actualul primar al Lupeniului) şi Cristian Cornel Resmeriţă (fost deputat, fost primar al Lupeniului pentru câteva luni, actual senator PSD şi, evident, preşedinte al PSD Lupeni, „moştenitor” al funcţiei pe linie paternă).
Dincolo de sumele foarte mari împrumutate, extrem de interesant este însă şi locaţia unde funcţionează firma Marius Com SRL: în sediul PSD Lupeni, acolo unde a fost declarat şi biroul parlamentar al lui Cristian Cornel Resmeriţă, respectiv Aleea Plopilor nr 1 Lupeni. Prin 2005, copiii preşedintelui de atunci al PSD Lupeni, Cornel Resmeriţă – primar în exerciţiu la acea dată, şi-au înfiinţat o societate comercială fix în sediul partidului. Potrivit datelor de la vremea respectivă, Marius Com SRL funcţionează pe Aleea Plopilor, Bloc 1, la parterul imobilului, şi îi are ca acţionari, cu părţi sociale egale, pe Cristian şi Lucian Resmeriţă. Capitalul social al firmei este de 200 de lei, împărţit în 20 de părţi sociale, fiecare cu valoarea de 10 lei. Conform datelor comunicate, obiectul principal de activitate al SC Marius Com SRL Lupeni este „alte mijloace de cazare”, adică firma se ocupă cu administrarea cabanei pe care familia Resmeriţă o deţine în Staţiunea Straja – Lupeni. Iar declaraţiile de interese ale celor doi fraţi Resmeriţă – Cristian Cornel şi Lucian – confirmă încă împărţeala de la vremea respectivă, chiar dacă nu cu multă vreme în urmă  ex-deputatul ex-primarul actual senatorul Cristian Resmeriţă spunea că nu se mai ocupă de afacerile din Straja „de vreo 7 ani”. De precizat că ultima declaraţie de interese a parlamentarului hunedorean datează din 20 decembrie 2016, la începutul mandatului de senator, care confirmă că este asociat cu 10 părţi sociale, la fel ca şi fratele său, primarul Lupeniului – Lucian Resmeriţă.
Să nu uităm că, dincolo de datele oficiale, chiar şi fostul edilul şef al Lupeniului, Cornel Resmeriţă, recunoaştea la momentul respectiv că în sediul partidului pe care îl conducea la acea dată – şi care apoi a ajuns sub conducerea primului născut, Cristian Resmeriţă – îşi desfăşoară activitatea o societate comercială, însă acest lucru nu i se părea deloc anormal. Resmeriţă  senior spunea că totul e absolut firesc, în condiţiile în care şi imobilul în cauză este proprietatea familiei sale şi asta încă de prin 2003. Potrivit datelor vremii, pentru spaţiul în suprafaţă de 116,74 metri pătraţi, situat pe Aleea Plopilor, în care funcţionează „PSD SRL” Lupeni, Cornel Resmeriţă ar fi plătit 110 milioane de lei vechi.
Carmen COSMAN – PREDA