Președintele PNL Vulcan a demisionat. ”Nu PNL Vulcan a avut cel mai slab scor în alegeri”

0
448

Președintele PNL Vulcan, Dan Surulescu, și-a prezentat, joi, demisia din funcția de președinte al organizației locale. Surulescu a decis să plece el din funcție și să-și asume rezultatul alegerilor deși consideră că acest scor este doar un pretext pentru dizolvarea organizației. Măsura fost anunțată cu numai o zi în urmă de Lucian Heiuș, președinte al PNL Hunedoara. 

Demisie ca să scape organizația

Dan Surulescu nu mai este președintele PNL Vulcan. Și asta după ce și-a înaintat demisia înainte ca discuția despre dizolvarea organizației locale din Vulcan să intre în analiza biroului județean.

Mai mult, Surulescu consideră că organizației din Vulcan i s-a făcut o nedreptate, fiind dată ca exemplu negativ la capitolul alegeri europarlamentare.

Două organizații PNL din județul Hunedoara vor fi dizolvate. Războaie interne duse cu factori externi

”Nu am avut noi cel mai slab rezultat. Uitați-vă numai în Valea Jiului și analizați. Noi am avut aproape 20 la sută. Petroșaniul a avut mult sub noi. De ce doar noi? Nu acesta a fost motivul anunțării dizolvării. Nu am apucat să vorbesc în fața biroului județean. Mi-am dat doar demisia”, a declarat Dan Surulescu.

Cu numai o zi în urmă, președintele PNL Hunedoara anunțase dizolvarea organizațiilor din Vulcan și Brănișca. Măsură organizatorică ce fusese anunțată pentru întâlnirea politică de joi.