Pistol deținut ilegal, ridicat dintr-un imobil din Lupeni

0
1173

Polițiștii au descins, luni, în municipiul Lupeni. Este vorba despre cei de la Serviciul Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Hunedoara Hunedoara şi cei  ai Poliţiei Municipiului Lupeni.

Percheziții în două locații

Oamenii legii au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară, la două adrese situate în municipiul Lupeni.

”De la una dintre adrese, poliţiştii au ridicat un pistol de autoapărare cu gaze (armă neletală supusă autorizării), 50 de cartușe cu gaze şi 4 cartușe cu glonț, precum şi  două  rachete de semnalizare (produse pirotehnice), toate deținute ilegal”, se arată într-un comunicat al IPJ Hunedoara.

Poliţiştii au ridicat toate bunurile deținute în mod  ilegal, în vederea continuării cercetărilor vizând stabilirea provenienței acestora.  În continuare  efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor și  munițiilor.