Nașul Dragnea a făcut buba. Ce diagnostic pun israelienii?

0
322

Nașul e naș. El stă în capul mesei. E naș și în vremuri de pace și de război.  Nașii românilor însă își asumă doar perioadele de pace.

Acum, românii se află în plin război. Unul psihologic. Cine rezistă mai mult. Cine are mai multă forță de manipulare și de convingere. Mecanisme întregi lucrează în acest sens. Evident cei care au instrumentele puterii au furat startul. Și îl folosesc la discreția lor. Cu orice riscuri, cu orice consecințe. 

Românul – modelul cobaiului mândru

Românul e mândru. A fost indusă, artificial, această așa-zisă mândrie de a fi român. Românismul nu reprezintă însă o normalitate. Nu este explicat în cei ”șapte ani de acasă”. Nu este nici măcar o materie care să se afle în programa școlară.

Dar etalăm un spirit de mândrie.

Evident, pe acest fond, suntem alergici la critici. Pentru noi nu există o critică în sens constructiv. Nu ne place când suntem tratați ca locuitori ai unei colonii. Nu, nu ne place când ni se spune ”balcanici”. Nu, nu ne place când de dincolo de granițe suntem etichetați cu brutalitate.

Noi suntem cei mai buni. Nu avem nimic de învățat de la nimeni. Suntem superiori. Avem cele mai frumoase femei, iar bărbații noștri sunt adevărați gentlemani. Suntem perfecți. Avem doar un singur minus. Unul, așa mai mic, știți voi.

Nu reușim, de vreo 30 de ani, să demonstrăm acea demnitate care caracaterizează orice popor civilizat. În rest, suntem bine. Suntem mândri că suntem români. Dar asta nu contează în economia românului. Asta nu poate fi cuantificată decât pe termen scurt, azi. Mâine nu există. Mâine e un accident.

Îndrăznesc să vă spun că aceasta a rămas singura linie educativă în care este cultivat românul ultimelor decenii. Și acesta este primul pas spre captivitate. Spre dependența de ”sistem”. Indiferent de natura acestuia. În acest mod manipularea maselor poate fi făcută cu ușurință.

Pe această investiție repetată în resursă umană, încet-încet am ajuns astăzi ce suntem. Ca tablou analitic, oglinda României este spartă. Și asta nu e de bun augur. Conform legendei, o eventuală căsătorie va trebui să mai aștepte vreo câțiva ani. Abia a început perioada pețitului.

Breșele care au spart casta

Iar această perioadă este cea mai grea pentru viitorul cuplu de români. Pentru viitoarea familie. Asta e cea cu mănuși. De impresionare și convingere. Cu fotografii photoshop-ate, cu zâmbete și multă condescendență. Că, deh, avem nevoie de binecuvântare de la părinți și de la nași. Ei, și dacă părinții nu ni-i putem alege, nănașii sunt produsul selecției noastre. Una nu prea matură și deloc optimă dacă ne uităm la rezultate. Întotdeauna, nănașii noștri au fost nepotriviți. Niciodată nu au reprezentat acele modele de care aveam nevoie. Și așa s-a deteriorat calitatea educativă transmisă peste generații.

Cuplurile de nași care au dăinuit pe piața românească au fost cele care au rezistat celor mai multe petreceri nocturne. Cele care au știut să se adapteze meniului bucătarului. Cele care au închis ochii și au înghițit bucate expirate, iar organsimul lor nu a cedat microbilor. Așa și-au creat imunitate la tot. Așa au câștigat notorietate. Au câștigat teren. Așa s-a făcut că și-au înmulțit „familia” ca iepurii. Fix așa au apărut modele la vedere ca Liviu Dragnea și toată familia lui de părinți spirituali. O familie recomandată pe mai multe canale și pentru care se roagă întreaga Biserică Ortodoxă. O familie ”elitistă” care studiază cu dascăli israelieni.

Rămânând strict la capul familiei, Liviu Dragnea, acesta este urmașul mândru al unei familii trainice al cărei arbore genealogic îl poate studia orice om care-și respectă propria persoană. Și pentru că nu întotdeauna copilul își depășește părintele, mezinul Dragnea nu a fost la fel de bun ca predecesorii săi. A pierdut ritmul. Evoluția naturală a melodiei societății l-a luat prin surprindere. Și s-a trezit cu breșe în castă. I-a fost hacker-it monopolul.

Alți nași își pregătesc costumele. O fac relaxati. Au timp să-și croiască și costume de schimb. Pentru că mirii din ziua de astăzi nu mai fug la altar cu una cu două. Își permit o perioadă mai îndelungată de cunoaștere.

Dragnea a făcut buba. Buba mare.

Sufocat de concurență, pe nașul Dragnea l-au apucat transpirațiile. Și a început să se dezbrace înainte de lăsarea întunericului. Desuurile lui, atârnate pe sârma din fața casei, opresc acum din drum trecătorii. Ele au devenit un reper definitoriu de analiză a modelului pe care acesta îl reprezintă. Și nu-i dă cu plus. Iar disperarea și presiunea exercitată de descendenții lui l-au transformat într-un monstru modern. E conștient că ”exponatele” nu mai pot fi ascunse. Iar privitorii nu mai pot fi alungați. Vin valuri, valuri. De peste tot, din toate colțurile lumii. Iar aceștia din urmă au văzut și alte desuuri și au cunoscut și alte modele de nași. Orice concurent apărut înseamnă competiție. Ceea ce presupune competențe, meritocrație, valori.  Ceea ce contravine total cu modelul ultimlor 30 de ani. Atunci bibliografia era redusă la numire, cumetrie, incompetență, servilism, supunere. Într-un cuvânt sclavia dependenței.

De ce nu mai există tratament pentru buba lui Dragnea?

Pelerinajul prin fața desuurilor lui Dragnea a câștigat teren. Reprezintă un nou trend. Unul vocal. Tradițional, notoriu, era cel pe la mănăstiri, prin locurile sfinte. Pe acolo, pe unde familia nașilor purtau, ca bonus – ofertă, simpatizanții. Era un cadou. Unul ”de suflet”. Pentru suflet.

Acum cele două două grupuri de pelerini se întâlnesc. Reuniunea nu mai poate fi împiedicată. Fac parte din aceeași familie. Doar că, până acum, viața i-a despărțit. Cele două grupuri – părinți și copii despărțiți de străinătate – au acum ocazia să se reatingă. Să se privească în ochi. Să-și amintească ce înseamnă să trăiești, la propriu, relația părinte  – copil matur. Ce înseamnă să ai familia lângă tine. Să retrăiești momente unice în propriul cămin. ACASĂ. Ce încărcătură spirituală îți dă legătura de sânge și câtă forță creștină îți conferă liniștea căminului strămoșesc. Și acest moment e greu de demontat. Chiar și de pedagogii israelieni. Lecția de viață o dau acum românii. Cu învățători care cunosc originea, profilul și nevoia acestui neam. Cei pentru care limba română este mama tuturor.

După acest moment al reunirii, niciun pulan de jandarm, nicio lecție israelienă, nicio strategie guvernamentală, niciun stat paralel nu vor mai avea loc la masa de prânz a familiei de români. Sclavia dependenței va fi slăbită. Și nașul Dragnea va pierde perechi întregi de fini. Familii întregi…

Din acest punct poate începe restartarea românismului. Un start-up real, unul de perspectivă. Unul demn de 100 de ani de origine strămoșească. Unul care înseamnă respect pentru propria-ți persoană și pentru cel de lângă tine. Adică, normalitate și stabilitate.

După 101 ani de la ”Pe aici nu se trece…” de la Mărășești. trăim momentul ”De aici nu se trece”… Atunci s-a scris istorie prin jertfa a 27.000 de români. Acum lupta se derulează la alt nivel. După alți 100 de ani, despre numărul românilor jertfiți va vorbi istoria…