Minte de adult în trup de copil

0
299

Experiența părintelui care crește în același ritm cu propriul copil nu este doar o experiență. Este chiar un mod de viață.

De șase săptămâni, îmi petrec weekend-urile cu o mână de copii din județul Hunedoara. Le spun copii pentru că sunt de vârsta fiului meu. În realitate, ei sunt adolescenți, unii chiar tineri – proaspăt trecuți de pragul majoratului. Orele cu ei nu fac parte din tipul acela de acțiuni de imagine fără de care nu pot marca importanța pe acest pământ. Genul acela în care ca să te simți important când mai pui o bifă la un program steril. Este vorba despre un proiect complex și complet despre care vă voi relata la un moment dat.

Acum altul este subiectul.

Analizând eterogenitatea acestor copii ajungi la concluzia că oamenii mari trăiesc paralel cu lumea celor mici. Că oamenii așa-zis mari – vezi vârstă, condiție financiară sau socială – lucrează pentru un viitor care va avea același randament ca activitatea personajului legendar Meșterul Manole. Acest viitor nu este adresat generațiilor care vin din urmă. NU lor, cel puțin. Oamenii mari fac lucruri. Mimează acțiuni, dar niciuna nu are legătură directă sau nu așteaptă un feedback de la beneficiarii direcți, generația celor mici.

În mintea lor, a celor ”mici”, rulează alte filme. Acolo se aleargă alte informații, alte valori. Ei sunt doar spectatori la prezentul ce le joacă în fața ochilor. Niște spectatori care acționează tot timpul cu ”unlike” la acest mod de viață. Modelele ce le sunt sugerate în viața de zi cu zi nu au nimic în comun cu nevoile și perspectivele lor

Nu mai vor…

Nu mai vor educație obligatorie doar de dragul asigurării profesorului unui salariu de bugetar. Nu mai vor informații care să curgă din guri slobode și care nu au niciun argument. Nu mai vor, în general, informații care să nu fie argumentate. Nu mai vor ”limbi stâlcite” îmbrăcate în costume și agățate de câte o cravată. Nu mai vor păpuși false  care stau cinci minute la evenimente la care și ei au fost invitați. Dar ei doar pentru a asigura decorul pozei sau după caz cadrul clipului de imagine, nu pentru a fi ascultați sau a fi informați

Vor însă…

Vor acțiune, vor implicare, vor adaptabilitate la cotidian, vor asigurări de veridicitate, vor continuitate și evident calitate. Vor valori care să le asigure acel mâine. Și pot defini valoarea. Chiar dacă e nevoie să o deseneze ca să se facă înțeleși.

Acum…

Acum vi se pare că-i dominați, că aveți puteri asupra lor. Cu o notă, cu un părinte care ține cureaua agățată în cui, cu o metodă restrictivă ce le împiedică libera mișcare sau exprimare. Fals. Totul este atât de subțire, atât de fragil. În acest mod, dezvoltați în interiorul lor revoltă, orgolii, ambiții și riscați să cultivați monștri care vă vor aștepta la prima cotitură.

Ascultați-vă copiii, dați-le ocazia să vorbească deschis, fără a le impune prețiozitate și fără a-i trata cu superioritate. Observați cum văd ei ziua de mâine.

Pe aici nu se trece…

Dar atenție, nu le permiteți să treacă acea linie roșie, de care sunteți direct răspunzători: educația elementară, bunul simț, cei șapte ani de acasă. A comunica, a negocia, a discuta nu înseamnă libertate totală. Toate acestea nu presupun  mâna liberă. Nu exagerați cu permisivitatea acordată celuilalt, pentru că ”e copil și apoi vin greutățile vieții peste el”. Sau pentru că trebuie să mă fac agreat ca partener al lui.

Un NU corect spus la momentul oportun salvează un OM. Tentația ”ușoară” de a te face mereu ”iubit” de cei din jur aruncă mediul social în haos, în decădere, în nonvaloare. În modele false. Și în vieți distruse.

Și tu, și tu…

Discuția nu se reduce doar la copii – părinți, ci dimpotrivă. Totul este rostogolit în afara celor patru pereți în care un părinte presupune el că face educația de acasă.

Nu, copilul este cetățean și la școală, și în comunitate, și în societate. Face parte din sistem. Acel sistem pe care îl hulim cu toții. Că e paralel, perpendicular sau corupt. Acel sistem la care ne uităm ca și cum ar fi căzut din cer și noi l-am moștenit de la extratereștri. Și în fața căruia ne închinăm și nu mai înțelegem nimic. Și uite așa trecem în acea latură a dependenței de vicii. De droguri, de alcool, de moravuri ușoare, de orice. Dependența de orice este bolnăvicioasă. Chiar și de Dumnezeu. Pentru că în cea mai rece și dură analiză, trebuie să conștientizezi că nu poți, tu minte sănătoasă, să aștepți minuni căzute din cer. Dumnezeu, indiferent cum ți-l imaginezi sau cum îl desenezi în creierul tău, lucrează prin OAMENI.

Așa că totul se reduce la tine, OMULE. Care ești tu OM.

Ramona Roșulescu