Miner la sfârşit de carieră: Cu ajutorul lui Dumnezeu am terminat cu mineritul. Când ne puneam la o masă, acolo jos, eram frați

0
1987

Luminiţa. Aceasta l-a călăuzit ani în şir şi pe minerul Constantin Onofrei de la Mina Paroşeni. După o viaţă lucrată în întunericul din Valea Jiului, minerul care a fost pe rând şi brigadier, şi şef de schimb, îi mulţumeşte Divinităţii că este un supravieţuitor al sistemului. Acum a semnat „lichidarea”. Altfel spus şi-a luat biletul pentru liniştea pe care i-o poate conferi pensia.

Greutatea activităţii miniere are un singur cuvânt pentru minerul Onofrei: Sudoare.

“Greutatea muncii noastre? Asta e cu sudoare. Când te duci în subteran și când ieși afară, aia e cel mai greu. Mă înțelegeți? Cel mai greu este când vezi luminița și când îți vezi familia. Aia e cel mai greu”, povesteşte minerul căruia nu-i prea place să dea detalii despre secretele unei activităţi atât de ferite de ochii lumii.

Dacă se uită în urmă şi face un calcul, cu tot cu zilele acoperite de condiţiile de dispnobilizare, minerul adună 22 de ani de mină şi alţi cinci într-o uzină de preparare a cărbunelui.

“Dacă ajută Dumnezeu până la anul fac 22 și cu cinci de la preparație, 27 cu tot. Toată lumea pe noi din Valea Jiului ne vede ca pe niște oameni foarte … Cum o fost cu mineriadele. Am trecut și eu prin multe, ce să facem. Ca să nu mai zicem că noi minerii, și așa suntem văzuți ca oile negre în toată țara”, articulează minerul căutând parcă acele cuvinte care să nu deranjeze pe nimeni.

Oi negre sau nu, Constantin Onofrei schimbă tonalitatea când vorbeşte despre frăţia minerilor.

“Când ne punem la o masă sau la orice, suntem frați jos acolo (în subteran – n.r). 20 și ceva de ani am fost frați, toți. Toți, nu ca parlamentarii că merg, hai dom`le bag cardu`, mă duc să-mi iau de la fast-food sau de la ăla (restaurantul din Parlament – n.r)”, povesteşte ortacul.

O viaţă întreagă au fost învăţaţi să nu deranjeze, să nu creeze niciun disconfort nimănui. Şi nu uită că şeful este şef.

“Șefu` îi spune: “dacă mai comentezi, mucles, te dau la suprafață. Înțelegeți? Unii oameni care au copii, doi, trei, patru, cinci și când stai cu stresul ăla că te dă șefu` (la suprafață – n.r.). Vai, Doamne că nu pot să vorbesc”, povesteşte un pic detaşat, amintind, că acum este liber. A semnat “lichidarea”.

Parlamentul se vede şi de la 500 de metri de sub pământ

Chiar dacă muncesc sub pământ, minerii din Valea Jiului urmăresc activitatea din sălile mari ale Parlamentului României.

“Eu aș dori atât: luați un parlamentar din ăla de la București numai să coboare cu colivia. Atât. Cu colivia sau cu skipul. Atât. În rest nu mai zic nimic”, sugerează minerul explicându-şi în puţine cuvinte of-ul de ani de zile.

Nu poate găsi asemănări între cele două activităţi, cea de miner şi cea de politician.

“Aia (parlamentarii – n.r.) stau numai. Se învărt. Nu ați văzut ce fac în Parlament?. Uitați-vă cu noi ce or făcut. În loc să, Dumnezeu să-i ierte, să le fie țărâna ușoară la ortacii de la mina Lupeni, că dacă nu era cu ei, intra a șasea lege în Monitorul Oficial? Să vedeți, se închid minele astea și după aia când vine cărbunele de unde vine? Din India, din Polonia. Și? Ăla cu ce ți-l dă, nu? De ce n-au făcut tehnologizare, să bage, să aducă stâlpi și tot ce vor ei să aducă?”, întreabă mai mult retoric minerul de la Paroşeni.

OMENIA, prima lecţie care trebuie învăţată

Munca grea i-a transformat în supraoameni. Priviţi de la distanţa de la suprafaţă, minerii din Valea Jiului par roboţii care în faţa greului se înrolează în armata omeniei.

“Ce să ne unească? Dacă împarți pită din aia, pui o pâine și zice colegu`: măi, eu nu am ceapă. Ia, măi, de aicea ceapă. O scăpăm, o spargem. Doamne iartă-mă, cum ce te unește? Omenia. Asta-i cea mai mare. Dacă eu vă văd, dau un exemplu, pe drum și cădeți jos, credeți-mă că eu vă dau un prim-ajutor, vă ajut. Alții nu”, încearcă minerul să definească “omenia”.

Acum, la momentul în care şi-a încheiat contractul de muncă, fiind unul dintre disponibilizaţii de la SNÎMVJ; Onofrei se închină Domnului pentru a-i mulţumi că l-a protejat.

Ramona ROŞULESCU