Mascații din Arad au ajuns în Vulcan. Mai multe locații vizate.

0
856

Mascații din Arad au ajuns în Valea Jiului. Mai multe locații din municipiul Vulcan – Valea Jiului – sunt percheziționate, vineri dimineața, de echipe de anchetă din județul Arad. Acțiunile sunt concentrate în zona Dincă și în zona Paroșeni. 

Mascații i-au trezit din somn

Mai multe locații din municipiul Vulcan – Valea Jiului – au fost vizate, vineri, de o serie de percheziții efectuate sub coordonarea procurorilor din Arad. Mascații au descins astfel în două zone ale localității, zona Dincă – la căminul administrat de Primăria Vulcan, dar și la case private din zona Paroșeni.

Potrivit purtătorului de cuvânt de la Inspectoratul Județean de Poliție Arad, Lorena Radu, acțiunea de la Vulcan se află în ”faza de urmărire penală”.

Primele informații arată că mai multe persoane au fost ridicate în urma perchezițiilor. Printre cei vizați de ancheta procurorilor și polițiștilor din județul Arad s-ar afla și doi minori.

Se pare că infracțiunile săvârșite de hunedorenii din Vulcan sunt din sfera furturilor și a tâlhăriei.

Toate persoanele ridicate vor fi audiate la Arad. Suspecții acționau în mai multe județe.

Infracționalitatea hunedoreană, demontată de organele judiciare din alte județe

Nu este pentru prima oară când hunedorenii care săvârșesc fapte infracționale sunt depistate de organele de anchetă din alte județe. Furturi sau spargeri de societăți comerciale au fost probate după ce polițiștii din alte județe au pus mâna pe infractori.

Ramona Roșulescu