Ipoteză şoc: Explozia de la Mina Uricani ar fi putut fi iniţiată de o ţigară

0
3253

Șoc în cazul Uricani. Indisciplina la locul de muncă face întotdeauna casă bună cu incompetenţa managerială. Un miner a murit și alți trei se află pe un pat de spital, după ce o explozie de metan a avut loc, luni, la mina Uricani din Valea Jiului. Doi dintre cei spitalizați sunt într-o formă fizică favorabilă, cel de-al treilea (Alin Băran) rămânând conectat la aparate. Ipoteza șoc în acest caz zguduie orice standard de securitate și sănătate la locul de muncă.

Șoc. Inconștiența și incompetența sunt fatale

Lipsa de autoritate a aparatului ingineresc, dar și toleranța dusă in extremis, ucid oameni. Șefii nu mai au control asupra angajaților. Angajații sunt scăpați de sub control. Ce este cel mai grav că au ieșit, de mult timp, și din sfera responsabilității propriei vieți.

Comunitatea minerească, dar și martori apropiați anchetei subliniază explicit, în cazul Uricani, inconștiența care a fost fatală. Această inconștiență nu poate dărâma o viață dacă nu stă mână în mână cu o incompetență managerială. De la numirea în funcții cu responsabilitate a unor oameni nepregătiți, până la lipsa de decizie rezultată tocmai din incompetență. Când ocupi un post fără să știi ce e cu tine, nu ai cum să previzionezi nimic: nici măcar moartea.

Țigara este, la acest moment al anchetei, un posibil „chibrit” al declanşării aprinderii metanului. Mai multe probe ar sta la baza acestei ipoteze şoc. Mucurile de ţigară găsite la locul unde s-a petrecut accidentul colectiv de muncă. Mai apoi, alte 10 ţigări găsite în pachetul unuia dintre muncitori, ţigări care coincideau cu mucul/mucurile găsite.

Mai mult, metanomentrul – aparat minier care face parte din echipamentele miniere obligatorii – nu se afla asupra conducătorului formaţiei de lucru. Metanomentrul ar fi fost lăsat în „dulap”.

De ce îşi permit angajaţii să se „fugărească cu moartea prin subteran”?

O scurtă introspectivă în istoricul accidentelor colective, din care au rezultat morţi, evidenţiază fără echivoc abateri intolerabile. Cu toate acestea, lucrurile sunt trenate înspre zona inconştienţei cu sprijinul tacit al tuturor celor care concură la această stare de fapt: de la angajat, la angajator. De la anchetator, până la ultimul responsabl pentru indicarea vinovatului şi al vinovăţiilor.

Se lucrează „peticit”, dar şi cu „petice”. Prin petice înţelegându-se acele persoane – tampon numite politic sau cu influenţă în funcţii – cheie. Singurul obiectiv al numirii este plata făcută de către persoanele influente cu „mantă”.  Acele beneficii financiare scoase legal din vistierie nu reprezintă altceva decât recompensa făcută de câte un iresponsabil „traficant de carne umană” prin buzunarul statului.

Siguranţa locurilor de muncă nu mai reprezintă de mulţi ani în Valea Jiului o prioritate. Iar securitatea angajaţilor este „un lux” pe care nu şi-l permit instituţiile corupte ale acestui stat strâmb.

Oamenii simpli, victime ale propriei complicităţi, nu vorbesc de teama pierderii ultimului colţ de pâine neagră pe care o obţin din minele de cărbune. Nu iau în calcul nicio secundă că pâinea neagră nu poate fi servită şi la propria pomană. În urma lor rămân victimele colaterale.

Tabloul ultimelor 30 de zile pictat în Valea Jiului arată sumbru: 6 morţi şi alte saşe persoane care au avut sau au nevoie de îngrijiri medicale. Toţi, victime ale unor accidente colective de muncă. Toţi aflaţi în luptă directă cu siguranţa locurilor de muncă. Toţi, parte a unui episod de inconştienţă sau incompetenţă.

Salarii de zeci de mii de lei pentru „creiere”

Şefii supremi, cei care au răspunderea completă, atât cea executivă, cât şi pe cea „legislativă” (membrii Consiliilor de Administraţii) nu pot fi scoşi din zona zilnică de confort. Şi asta pentru că statul român le asigură o „umbrelă” mult prea încăpătoare atunci când vine vorba despre asumarea responsabilităţii decizionale. Vinovăţia se împarte la un etaj inferior. Şefii se uită în jos de fiecare dată când sirenele ambulanţelor le zguduie liniştea. În rest privesc doar în sus, la nivelul bunăstării lor materiale.

Directorul general al Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului, Pavel Dreghici, de exemplu, câştigă bine. Unii spun că undeva la 25.000 de lei. Dreghici nu vorbeşte explicit despre veniturile lui. Se rezumă la a spune sec  „mult mai puţin ca Anghel” – fost director general care avea venituri mai mari decât preşedintele României.

„Undeva în jurul a 15.000 de lei pe lună”, se îndură totuşi Dreghici să articuleze.

Actualmente, Dreghici mai are în subordine mai puţin de 500 de angajaţi.

Veniturile lui merg mână în mână cu indemnizaţiile membrilor din Consiliul de Administraţie. Vezi aici.

Şi de aici încolo e linişte socială. O sintagmă care merge bine, mult prea bine cu „pace vouă!”

Aurel Anghel şi-a pierdut viaţa, la începutul acestei săptămâni, în Mina Uricani. Alţi trei colegi de-ai lui: Alin Băran, Octavian Tiba şi Liviu Cârlig se află încă internaţi la unităţi medicale din Bucureşti.

Ramona Roşulescu