Hai-hui prin Hunedoara. Stâna la fereastra căreia stau caprele negre

0
666
hai hui

Hai cu noi! Hui cu plictiseala!
Am așteptat o zi în care să nu plouă sau să nu fie ceață. M-am uitat pe prognoză și am văzut zilele senine ce urmau. Nu le puteam rata. Mi-am sunat prietenii de călătorie. Scurt, un singur apel și toată planificarea a devenit realitate. Așa am ajuns la prima ieșire în lumea reală de anul acesta. Eh, pentru început, ceva mai ușor că toți eram greoi, cu burțile pline, ca după sărbători.

hai hui
Cărarea bătută

Hai-hui spre Chei

Sâmbătă. 6 ianuarie 2018. Primul jurnal de călătorie din acest an. Ora 10, start spre destinația aleasă: Cheile Scorota – Retezatul Mic.
Traseu parcurs pe DN66 A. Plecare din Petroșani.
Timpul alocat: 6 ore.

Pentru a ajunge în Împărăția Naturii din Sălbăticia orașelor am apelat la două autoturisme. Două ca să încăpem toți cei opt călători spre infinit. Ceața din oraș a vrut să ne descurajeze puțin, dar nu e prima dată când ea încearcă să ne împiedice programul. Am ignorat-o și înaintând în itinerariul stabilit am lăsat-o pe străzile orașului.
În momentul în care am intrat în zona cunoscută și sub numele generic de Drumul lui Băsescu, ceața s-a risipit și am ajuns pe tărâmul imaculat. Zăpada era singura cră iasă aici.
De la o înălțime considerabilă curățenia înconjurătoare era asigurată de un albastru nefiresc al cerului. Pentru moment am fost tentați să căutăm un calendar. Trăiam o zi de primăvară în mijlocul iernii.

hai hui
atunci când vorbește natura…

Odată ajunși la intrarea în Chei, am lăsat mașinile și am uitat cu totul de noi, de calendar, am pătruns în traseu. Totul era acoperit de zăpadă. Cărarea era destul de bătută, semn că trecuseră și alții înaintea noastră pe aici. Fiecare pas era un nou rând din povestea din această zo Natura te îmbia la contemplare. Pe pereții laterali stăteau agățați țurțurii de gheață care se aflau parcă la datorie. Păzeau zona. Dădeau fermitate peisajului.

hai hui
țurțurii, străjerii zonei

Aici nimic nu era întâmplător. Nici bucuria noastră nu era una la întâmplare. Încă o zi în care ne bucuram ca niște copii. Așteptam cam de mult timp o ieșire, iar asta se dovedea a fi una inspirată. Vremea era minunată. Din împrejurimi auzeam triluri de păsărele. Dacă te lăsai dus de farmecul natural, puteai să pui rămășag că e o zi din luna martie. Se simțea acel aer de primăvară.

hai hui
călătorie spre infinit

Înaintând în feerica poveste naturală am ajuns de pe cărarea argintie direct în pădure. Fiecare pas pe cărarea de pădure părea o provocare. Copacii stăteau ca niște soldați încolonați. Noi, soldații neinstruiți, chicoteam întruna. Eram în mediul nostru. Ne inspira totul. Începusem să planificăm următoarea provocare deși nu desăvârșisem primul traseu.
Pădurea desfrunzită îți dădea prilejul să vezi departe .
Cât de departe te încuraja imaginația. Și pe noi ne ducea. Nu duceam lipsă de inițiative. Natura se mărturisea în fața noastră. Au început să apară pereți înalți stâncoși pe partea stângă a traseului nostru. Atunci am avut senzația că am ajuns la poalele unei cetăți. Nu am avut timp să gândim prea mult la cine, ce și cum că undeva pe creste am zărit primele capre negre. Și am realizat că aici e o altă lume.
Intrasem deja în zona de rășinoase. Conurile de brad împrăștiate pe zăpada moale stăteau la parcă la pândă. Așteptau ca razele soarelui să le deschidă o portiță spre solul care se pregătește pentru un nou an de viață.

Cu cât urcam spre stână, stâna Scorota, cu atât zăpada devenea tot mai moale. Pesemne că razele care patrundeau printre brazii din ce în ce mai rari își făceau treaba. Era semn pentru noi că ne apropiam de zona căutată. Scorota se apropia de noi și noi de ea. Da. Nu ne înșelam. Am intrat în poiană. Ne-am oprit pentru a admira măreția naturii.
Totul îți tăia respirația. Această parte din Retezat, Retezatul Mic, vorbește singură. Cu cât tabloul natural devenea mai evident, cu atât ne simțeam mai mici în fața acestei măreții înconjurătoare. Totul era impunător. Spatele ne era asigurat de Creasta Oslea. Ne simțeam în siguranță.

hai hui
stâna veche
hai hui
îmbinare nou-vechi. Cele două stâne, aceeași lume
hai hui
liniștea albului

Stâna veche din această zonă a fost prima care a vorbit despre viața și tradiția de aici. Bine conservat în mijlocul naturii, monumentul natural își cunoaște bine rolul și în aceste vremuri. La doi pași, a fost construită și moderna stână Scorotă, sora mai tânără a acesteia. Construcția modernă din inima naturii reprezintă de altfel și un punct de atracție turistică. Aici totul vorbește despre meseria veche, specifică locului, creșterea animalelor. Dar în rit european, ecologic.
Am poposit și noi. Cu atenție ca să nu deranjăm aranjamentul natural. Și am zăcut fără sî ne pese de trecerea timpului. Cerul devenise și mai albastru.
Zona nu este pustie. Era împânzită de grupuri de montaniarzi. Toți foarte ocupați. Un grup se îndrepta spre Vârful Piule.

hai-hui
lupta pentru strălucire

Dar și gazdele și-au făcut simțită prezența. Pe Colții Tomii așteptau caprele negre. Erau la ele acasă.
Am profitat de tot ce era încântător. Nu am ratat nimic.

Am luat de aici tot cât am putut încărca în bagajele sufletelor noastre. Nu am plecat până nu ne-am umplut de frumos și de bogăția naturală. Știți senzația aia când nu te-ai da dus? Călcați Retezatul și o veți mai simți o dată!
Soarele începuse să se pregătească pentru culcare și noi aveam o oră de mers spre locul unde abandonasem mașinile. Așa că fără drept de veto am plecat spre Sălbăticia urbană. Întoarcere la noi. Dar nu oricum. Cu o nouă filă citită, desprinsă din Povestea județului Hunedoara.
Hunedoara care vorbește prin ea însăși, prin ceea ce este ea.

”Hai-hui prin Hunedoara” Aldo TODORAN
editor Ramona Roșulescu